Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat din nou decizia cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor, noua decizie fiind aşteptată în 20 octombrie. Premierul României speră că la această dată instituția va lua totuși o decizie. De asemenea, Bolojan le transmite directorilor din companiile de stat că o să răspundă pentru neregulile pe care le fac, iar aici a dat exemplul Apelor Române sau a Salrom.
„Sper că la următoarea ședință a CCR se va închide acest subiect. Sunt bucuros că trei din cele cinci măsuri au fost declarate constituționale”, a spus Bolojan, la postul B1 TV.
„Rezolvarea pensilor magistraților e un jalon. Sunt în total trei jaloane de peste 800 de milioane de euro (n.r.: cu privire la fondurile europene).
Cele două probleme de bază ale sistemului: suportabilitatea și susținerea acestor pensii. Oamenii nu mai susțin să avem categorii sociale care să se pensioneze la 48 de ani. Nu există suport! E un lucru anormal!
Nu trebuie să ne ascundem. Această țară nu poate funcționa fără o bază solidă. Trebuie să avem resurse. Un om care a ieșit la pensie la 50 de ani și primește pensie în medie 25 de ani nu mai e suportabil. Lucrurile se complică”, a punctat Bolojan.
Despre directorii de la stat
„Erau niște salarizări – ANCOM, ANRE – nu mai putem continua așa. Sunt instituții de stat fără performanță, dar ei luau sporuri de performanță.
Toți managerii au contracte blindate de management, dar vor răspunde. Cei care și-au bătut joc de aceste companii vor răspunde.
La SALROM, cu toate că am avut mina distrusă, cei de la Salrom și Apele Române nu și-au făcut datoria, ei bine ministrul Economiei nu reușeșete să-I tragă la răspundere pe director, directorul folosind diverse tertipuri. Ne batem joc de industrii cheie”, a avertizat Bolojan.
Comentează