Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Bombă biologică' - Sânge contaminat, aruncat zilnic în sistemul de canalizare! Acuzațiile unui deputat USR / FOTO

Emanuel Ungureanu / Facebook
sange contaminat

Deputatul USR Emanuel Ungureanu afirmă, marţi, că mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate zilnic în sistemul de canalizare. Deputatul publică fotografii de la Spitalul Universitar Bucureşti şi susţine că pericolul este uriaş pentru sănătatea publică.

”Mii de litri de sânge contaminat şi alte deşeuri infecţioase de la sute de unităţi sanitare din România sunt aruncate ZILNIC în sistemul de canalizare!!! În imaginile pe care le vedeţi aici, sângele din sălile de operaţie, contaminat cu diferite bacterii periculoase din Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti dar şi alte fluide biologice contaminate sunt evacuate în sistemul de canalizare prin intermediul chiuvetelor sau chiar ale WC-urilor, fără să se respecte procesul de decontaminare! Pericolul pentru sănătatea publică este unul uriaş!”, arată, marţi, Emanuel Ungureanu, într-o postare pe Facebook intitulată ”Bombă biologică”.

Dana Gîrbovan, despre eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor: 'Discursul politic este unul demagogic şi manipulator'

Acesta a adresat un apel către direcţiile de sănătate publică să demareze un control împreună cu Ministerul Sănătăţii şi al Mediului ”pentru a avea urgent o analiză a dimensiunilor acestui dezastru cu implicaţii catastrofale pentru sănătatea publică”.

”Din informaţiile pe care le deţin, cu excepţia Spitalului Foişor din Bucureşti, TOATE celelalte unităţi sanitare din capitala României nu respectă normele legale stabilite prin OMS 1226/2012 care stabilesc clar cum ar trebui să fie evacuate deşeurile infecţioase cu un potenţial toxic uriaş. Vă reamintesc imaginile filmate de mine la Spitalul Judeţean de Urgenţă Cluj acolo unde în zona de colectare a deşeurilor menajere din spital am găsit pansamente îmbibate cu sânge contaminat, mănuşi folosite la manevre chirurgicale, perfuzoare şi alte materiale contaminate biologic. DSP Cluj a acoperit aceste nereguli monstruoase într-o evidentă complicitate cu conducerea Spitalului Judeţean Cluj”, a mai scris deputatul.

După ce IERI A NEGAT, Florin Cîțu RECUNOAȘTE: România s-a împrumutat, în 21 ianuarie, 3 miliarde de euro de pe piaţa externă

Acesta susţine, de asemenea, că multe din deşeurile toxice provenite din spitalele României ajung la gropile de gunoi ale oraşelor şi de acolo contaminează aerul, pânza freatică şi solul!

”Este inutil să vă spun că TOATE unităţile sanitare care aruncă sângele contaminat în canalizare au fost acreditate de ANMCS-ul lui Cepoi pe bani grei şi că nu a existat niciun fel de monitorizare din partea acestei autorităţi cu privire la procedurile de decontaminare. Ce să mai spun de Inspecţia Sanitară de Stat sau Direcţiile de Sănătate Publică, habar nu au ce se întâmplă în aceste unităţi sanitare cu sângele contaminat şi dacă au habar nu iau măsuri pentru că fiecare spital este feuda unui manager numit de o gaşcă politică”, îşi încheie deputatul potarea.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.