DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

BOMBĂ Pe cine a propus Sorin Grindeanu VICEPREMIER: Cererea a ajuns la Klaus Iohannis

Inquam Photos / Octav Ganea
grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu a transmis vineri la Administraţia Prezidenţială propunerea de numire, ca interimar, a lui Augustin Jianu în funcţia de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

”Așa e normal și corect și legitim. Dacă premierul îmi cerea demisia, mi-o dădeam în secunda următoare. Nu e exclus să vedem o parte dintre colegi că ei vor lua deciziile, nu alții. Nu toți și-au depus demisiile. Ieri era un om, azi suntem trei. Hai, să vedem ce ne rezervă și ziua de mâine. Când lui Dragnea nu-i convine cinva, e securist. Eu nu cred. În PSD sunt suficiente cadre gata să ocupe un post de ministru.”, a spus Augustin Jianu la Antena 3.

Citește și: Grindeanu a DEMISIONAT

Potrivit unui comunicat al Executivului, prim-ministrul a trimis către Administraţia Prezidenţială propunerile de vacantare a posturilor de ministru al Afacerilor Interne şi de viceprim-ministru, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

De asemenea, au fost trimise şi propunerile de numire, ca interimari, a lui Augustin Jianu în funcţia de vicepremier, ministru al Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, şi a lui Sorin Grindeanu în funcţia de ministru al Afacerilor Interne, anunţă Biroul de presă al Guvernului.

Citește și: Grindeanu sugerează că dinamitarea Guvernului s-a făcut și prin intermediul lui Shhaideh .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.