O catedrală armeană istorică din Nagorno-Karabah a fost avariată de bombardamentele forţelor azere din această regiune separatistă în care se duc lupte acerbe, a declarat joi guvernul armean, potrivit AFPcitată de Agerpres.
"Forţele armate din Azerbaidjan au bombardat biserica armeană Ghazanchetsots (Sfântul Mântuitor) din oraşul Shusha", a declarat Centrul de informare al guvernului armean pe pagina sa de Facebook.
Prezent la faţa locului, un corespondent AFP a observat pagube semnificative: o gaură mare în acoperişul edificiului, vitraliile distruse şi bănci de rugăciune şi obiecte religioase răsturnate în mijlocul unui strat gros de praf şi moloz.
Simeon, un rezident din apropiere, venit să constate pagubele, este în stare de şoc. "Nu sunt soldaţi aici, nimic strategic, cum poţi viza o biserică? Este o catedrală foarte importantă pentru noi", a declarat el.
Pentru arhiepiscopul Karabahului Parguev Martirossian, acest atac arată metodele "Statului islamic". "Ei (azerii) ne atacă valorile spirituale", a declarat el pentru AFP.
Pe de altă parte, Azerbaidjanul a negat joi că se află în spatele bombardamentului catedralei Ghazanchetsots. "Informaţiile despre pagubele aduse bisericii din Shusha nu au nimic de-a face cu acţiunile militare ale armatei azere", a informat Ministerul Apărării din această ţară, adăugând că "armata azeră nu vizează clădiri şi monumente istorice, culturale şi mai ales religioase".
Situat la câţiva kilometri sud de Stepanakert, capitala separatistă, oraşul Shusha a fost în mare parte distrus într-o confruntare decisivă în timpul războiului din Karabah de la începutul anilor '90. Catedrala sa a fost reconstruită după lupte, devenind un simbol pentru armeni.
Mult timp împărţit între două culturi - creştină pentru Armenia şi musulmană pentru Azerbaidjan -, Shusha este adesea denumit "Ierusalimul din Nagorno-Karabah".
Beligeranţii armeni (creştini) şi azeri (şiiţi de limbă turcă) nu au dat joi niciun semn că vor să înceteze confruntările, înainte de o primă întâlnire la Geneva a mediatorului internaţional pentru acest conflict.
Bilanţul oficial de la reluarea ostilităţilor, la 27 septembrie, este de 300 - 400 de morţi, dintre care circa 50 de civili. Acest bilanţ rămâne însă unul extrem de parţial, în condiţiile în care Baku nu anunţă pierderile sale militare, iar cele două tabere pretind că au eliminat fiecare mii de militari inamici
Bombardamente în Nagorno Karabah - O catedrală istorică a fost avariată
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

369
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
369

30
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
30

995
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
995

49
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
49

1.471
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.471

2.520
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.520

1.477
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.477

49
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
49

2.194
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.194

38
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
38

1.977
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.977

74
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
74

79
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
79















Comentează