Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bombardamentele ruseşti au provocat pagube 'colosale', dar nu se impune evacuarea populaţiei (directorul Ukrenergo)

nyt.com
kiev-ucraina

Şeful operatorului reţelei naţionale de electricitate a Ucrainei a estimat marţi că pagubele produse sistemului energetic ucrainean de bombardamentele ruseşti sunt ''colosale'', dar nu consideră că se impune evacuarea civililor din oraşele cele mai afectate de întreruperile în furnizarea energiei electrice, transmite Reuters, conform Agerpres.

Directorul executiv al Ukrenergo, Volodimir Kudriţki, a avertizat că cetăţenii ucraineni s-ar putea confrunta cu sistări îndelungate ale furnizării energiei electrice, dar operatorul reţelei încearcă să asigure condiţiile pentru ca ucrainenii să poată rămâne în ţară iarna aceasta.

Practic, nicio termocentrală sau hidrocentrală nu a rămas neatinsă de atacurile ruseşti şi ''amploarea distrugerilor este colosală'', a remarcat directorul citat. ''În Ucraina există un deficit în producţia de energie electrică. Nu putem genera atâta energie cât pot consumatorii să folosească'', a explicat el efectele atacurilor ruseşti.

Un val de frig este aşteptat în Ucraina începând de miercuri, dar apoi prognoza meteo arată că temperaturile vor creşte din nou, ceea ce va oferi condiţiile stabilizării sistemului energetic, a mai estimat Volodimir Kudriţki.

Acesta a declarat de asemenea că Ucraina are rezerve suficiente de combustibil, constituite încă dinaintea invaziei ruse lansate pe 24 februarie, şi depune mari eforturi pentru a repara infrastructura avariată de bombardamente, sperând în acelaşi timp să obţină unele piese de schimb din străinătate.

Întrebat despre propunerile de a evacua cetăţenii din oraşele cele mai sever afectate de întreruperile în furnizarea energiei electrice, directorul companiei Ukrenergo consideră ''inoportune'' astfel de apeluri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.