Fundaşul italian Leonardo Bonucci îşi dă în judecată fostul club, Juventus Torino, şi cere despăgubiri după ce a fost exclus din lot şi i s-a interzis accesul în anumite zone ale bazei sportive, scrie DPA citând presa sportivă din Italia.
Bonucci, în vârstă de 36 de ani, care acum joacă pentru Union Berlin, în Bundesliga, spune că a luat "măsurile care se impun" după ce i-au fost afectate cariera şi imaginea, conform agerpres.
Avocaţii lui Bonucci acuză faptul că jucătorului nu i s-a pus suficient timp la dispoziţie pentru antrenamente, deşi avea contract cu clubul până în 2024, el fiind obligat să se antreneze la alte ore decât cele prevăzute pentru lotul formaţiei, şi nu a putut folosi sala de forţă şi piscina lui Juventus.
Juventus Torino "calcă în picioare demnitatea lui Leonardo Bonucci", acuza, luna trecută, Umberto Calcagno, preşedintele Asociaţiei fotbaliştilor italieni (AIC), care avertiza atunci că fundaşul trebuie reprimit imediat în lotul echipei.
Bonucci a fost exclus din lot şi se antrena separat de colegii săi, în timp ce Juventus îi căuta echipă. Experimentatul fundaş mai avea un an de contract cu "Bătrâna Doamnă", dar antrenorul Massimiliano Allegri nu mai conta pe serviciile sale. El nu s-a alăturat echipei pentru turneul de presezon din luna iulie din Statele Unite.
Presa a speculat că Bonucci ar putea semna cu Fiorentina sau Lazio, dar el nu pare dispus să plece de la Juventus.
La Gazzetta dello Sport anunţa, tot în august, că Bonucci a cerut oficial să fie reprimit la echipă printr-un e-mail trimis de avocatul său. Cu toate acestea, Juventus nu şi-a schimbat poziţia.
În vârstă de 36 de ani, Leonardo Bonucci juca din 2010 la Juventus Torino, cu excepţia sezonului 2017-2018, când a evoluat la AC Milan. El a cucerit opt titluri de campion în Serie A şi patru Cupe ale Italiei cu "Bătrâna Doamnă", disputând totodată două finale în Liga Campionilor.
Bonucci este campion european en titre cu selecţionata Italiei, pentru care a disputat 121 de meciuri.
Comentează