Preotul Visarion Alexa, de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari, condamnat definitiv în septembrie 2025 la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală, nu a fost exclus din preoție, ci doar suspendat până în 18 septembrie 2028, potrivit unei decizii semnate de Patriarhul Daniel și transmisă de Arhiepiscopia Bucureștilor. Instituția a confirmat pentru G4Media că măsura este una de prelungire a suspendării, nu de caterisire.
În înștiințarea consultată de G4Media, se arată: „Preafericitul părinte patriarh Daniel (...) a aprobat prelungirea suspendării activității Pr. Visarion Alexa (...) până la data de 18 septembrie 2028”. Suspendarea vine după ce instanța a emis sentința definitivă pentru agresiune sexuală.
De ce nu a fost caterisit? Explicațiile Arhiepiscopiei București
Întrebați de ce preotul nu a fost dat afară (caterisit), reprezentanții Arhiepiscopiei au dat urmatorul răspuns: „În urma condamnării definitive (...), Arhiepiscopia Bucureştilor a prelungit suspendarea activităţii clericale a acestuia până la 18 septembrie 2028 (...). La sfârşitul perioadei respective, va avea loc o evaluare canonică, iar Consistoriul Eparhial se va pronunţa”.
Arhiepiscopia explică faptul că:
caterisirea poate fi decisă exclusiv de Consistoriul bisericesc;
trebuie analizate „efectul sentinței și circumstanțele”.
La întrebarea privind mesajul moral transmis prin menținerea unui preot condamnat definitiv, Arhiepiscopia a transmis: „Condamnăm fără echivoc agresiunea sexuală comisă de acest preot. Suspendarea imediată și totală demonstrează angajamentul nostru față de protecția victimelor. Orice agresiune este incompatibilă cu învățătura creștină”.
Pentru ce a fost condamnat Visarion Alexa
Alexa a fost găsit vinovat de agresiune sexuală asupra unei enoriașe în primăvara anului 2022. În iulie 2022, o femeie a depus o plângere penală împotriva preotului Visarion Alexa, paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din Capitală.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, agresiunea sexuală s-ar fi produs în timpul spovedaniei.
După izbucnirea scandalului în spaţiul public, în contextul în care preotul era cunoscut ca realizator sau ca invitat în cadrul unor emisiuni radio şi TV, preotul s-a autosuspendat de la slujire şi a recunoscut că avea o relaţie de prietenie cu enoriaşa respectivă.
Instanța l-a obligat pe Visarion Alexa să îi plătească părţii vătămate 2700 de lei daune materiale şi 35.000 de lei daune morale.
Conform doxologia.ro, părintele Visarion Alexa, originar din Bacău, este parohul Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” – Militari, din Bucureşti.
În calitate de realizator sau de invitat în cadrul emisiunilor radio şi TV, părintele Visaron Alexa abordează teme de actualitate şi răspunde la frământările generaţiei actuale. A participat la numeroase cateheze, întruniri, conferinţe, la diferite dialoguri şi dezbateri.































Comentează