Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boris Johnson anunță APOCALIPSA pentru românii din Regatul Unit: 'Un tsunami Omicron vine'

reuters.com
Boris Johnson caine

”Un tsunami omicron vine” în Regatul Unit, avertizează premierul Boris Johnson, care anunţă o accelerare a campaniei de vaccinare anticovid împotriva acestui val, relatează AFP.

”Nimeni nu trebuie să se îndoiască: există un tsunami omicron care soseşte şi mi-e teamă că nu este clar că două doze de vaccin nu sunt sufciente pentru a asigura nivelul de protecţie de care avem nevoie”, a avertizat Boris Johnson într-o alocuţiune televizată, în care a anunţat că persoanele în vârstă de peste 18 ani din Anglia pot fi vaccinate cu un ”booster” până la sfârşitul lui decembrie, cu puţin mai devreme decât se prevedea iniţial.

Celelalte provincii din regat - Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor - urmează, de asemenea, să-şi accelereze programul de vaccinare, scrie news.ro.

În acest strigăt de luptă, centrele de vaccinare urmează să se multiplice, programul să fie prelungit, să fie desfăşuraţi militari, iar mii de vaccinatori să fie formaţi, a anunţat liderul conservator.

Oficiali în domeniul sănătăţii sin regat au anunţat duminică o creştere a nivelului alertei covid-19, din cauza unei ”creşteri rapide” a cazurilor de contaminare cu varianta omicron a SARS-CoV-2.

Nivelul creşte de la trei la patru - al doilea cel mai ridicat nivel, care alertează cu privire la faptul că ”transmiterea este ridicată, iar presiunea asupra serviciilor de sănătate este generalizată şi importantă sau în creştere”.

”Primele elemente arată că omicron se răspândeşte mult mai rapid ca (varianta indiană) delta şi că protecţia oferită de vaccin împotriva bolilor simptomatice omicron este redusă”, subliniază ei.

În pofida faptul că gravitatea variantei omicron nu este cunoscută încă şi că ”va fi mai clară în săptămânile viitoare”, ei subliniază că există deja spitalizări din cauza omicron şi este ”probabil” va numărul acestora ”să crească rapid”.

Ministerul britanic al Sănătăţii a anunţat duminică faptul că - începând de marţi - cazurile de contact vaccinate complet ale persoanelor testate pozitiv covid-19 urmează să fie îndemnate să efectueze zilnic teste antigenice timp de şapte zile.

Persoanele care nu sunt vaccinate este necesar să rămână izolate timp de zece zile.

Aceste anunţuri se adaugă noilor anunţuri prezentate de către Boris Johnson - o întoarcere la munca la distanţă şi introducerea paşaportului sanitar în anumite locuri, măsuri care urmează să fie supuse - marţi - unui vot în Camera Comunelor.

Regatul Unit este deosebit de afectat de pandemia covid-19 şi a înregistrat peste 146.000 de morţi şi peste 50.000 de contaminări noi zilnic.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.