Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boris Johnson, la fel ca Ludovic Orban: Scandalul petrecerii în plină pandemie ia amploare, după ce vicepremierul recunoaște

en.wikipedia.org
downing street 10

Viceprim-ministrul britanic Dominic Raab a recunoscut că o petrecere de Crăciun organizată anul trecut la Downing Street 10 ar fi însemnat încălcarea regulilor, după ce Boris Johnson a fost raportat la poliţie de un parlamentar laburist care a cerut anchetarea unor informaţii apărute în legătură cu un astfel de eveniment, transmite news.ro.

Amintim că în 2020, în presă au apărut imagini din biroul premierului român de la acea dată, Ludovic Orban, cu o petrecere aniversară, deși românii erau supuși unor restricții dure.

Prim-ministrul Johnson nu a negat că acea petrecere a avut loc. Recent, au apărut informaţii că echipa lui s-a întâlnit pe 18 decembrie 2020, când Londra se afla sub restricţii de gradul trei.

În ciuda refuzului public deliberat al prim-ministrului de a nega informaţiile, Raab le-a descris ca „afirmaţii neîntemeiate, toate pe baza unor surse anonime”.

Totuşi, ministrul Justiţiei a recunoscut că, în cazul în care sunt adevărate, ele descriu o încălcare a regulilor pe care restul ţării era aşteptat să le respecte.

El a declarat la „The Andrew Marr Show” de la BBC: „Până când nu există ceva întemeiat, până ce nu va fi mai mult decât surse anonime, cred că vânăm umbre. Dacă este o încălcare a regulilor, este o încălcare a regulilor. Dar nu cunosc toate datele, pentru că nu am fost acolo. Desigur, dacă a fost organizată o petrecere formală, este, cu siguranţă, ceva care e clar contrar recomandărilor. Dacă cineva a dat o petrecere contrar regulilor, bineînţeles că este ceva greşit. Dacă ceva neîntemeiat din surse anonime se materializează, atunci, desigur, ar fi greşit”.

Până în prezent, purtătorul de cuvânt al Downing Street a refuzat să spună mai mult decât „toate regulile Covid au fost respectate”.

Raab a mai spus că el nu va organiza o petrecere de Crăciun la Ministerul Justiţiei, pe care îl conduce de asemenea, deşi acum ar fi permis, având în vedere reglementările în vigoare în Anglia.

El a îndemnat angajaţii să dea dovadă de „bun simţ” când organizează petreceri de Crăciun, iar, în ceea ce îl priveşte, va „bea ceva” într-un cadrul restrâns.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.