Premierul britanic Boris Johnson nu va permite parlamentului de la Londra să modifice acordul pentru Brexit, a avertizat luni purtătorul său de cuvânt, citat de Reuters.
Parlamentarii au refuzat să voteze sâmbătă pentru sau împotriva acordului cu Uniunea Europeană obţinut săptămâna trecută de prim-ministru. Acesta doreşte ratificarea înţelegerii luni, însă nu o va supune la vot dacă legislativul încearcă să aducă amendamente, a arătat purtătorul de cuvânt.
Votarea poate avea loc doar cu aprobarea preşedintelui Camerei Comunelor, John Bercow, care poate decide că procedura este neregulamentară, deoarece parlamentul a dezbătut deja o moţiune pentru aprobarea acordului.
"Votul 'semnificativ' se va ţine dacă permite preşedintele şi dacă nu sunt alese amendamente care l-ar face lipsit de sens. Nu are rost un vot care să nu fie 'semnificativ', guvernul ar retrage moţiunea" în acest caz, le-a declarat oficialul reporterilor.
"Publicul doreşte realizarea Brexit-ului. Guvernul este hotărât să obţină aprobarea noii înţelegeri excelente a premierului şi să ne scoată din UE pe 31 octombrie (...) Acordul cu UE tocmai a fost convenit, s-a terminat, s-a încheiat", a insistat el, arătând că negocierile cu Bruxellesul au durat deja prea mult şi că Johnson a obţinut un acord foarte bun, iar acum se concentrează asupra aprobării acestuia de către parlament.
Purtătorul de cuvânt a menţionat că guvernul va prezenta legislaţia pentru Brexit marţi. Parlamentarii ar putea încerca din nou să aducă modificări fundamentale acordului, cum ar fi continuarea acordului vamal între Regatul Unit şi UE sau organizarea unui nou referendum. Executivul a exclus oricare din aceste opţiuni. "Dacă în esenţă legislaţia din Camera Comunelor se abate prea mult de la ceea ce s-a convenit în acordul de retragere şi în declaraţia politică, ar fi pusă sub semnul întrebării ratificarea", a mai explicat reprezentantul prim-ministrului.
Boris Johnson nu va permite parlamentului britanic să modifice acordul cu UE
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

97
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
97

1.693
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.693

221
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
221

2.672
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.672

147
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
147

3.636
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.636

2.730
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.730

304
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
304

3.561
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.561

43.543
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.543

5.671
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.671

1.369
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.369

2.458
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.458















Comentează