Boris Johnson, favorit pentru a deveni viitorul premier al Marii Britanii, a propus sâmbătă regularizarea statutului imigranţilor clandestini, o idee pe care a mai lansat-o şi când era primar al Londrei, informează AFP preluat de agerpres.
Această măsură în legătură cu persoanele aflate în situaţie ilegală, al căror număr l-a estimat la 500.000 numai la Londra, ar urma, în opinia sa, să fie însoţită de decizii menite a împiedica noi intrări ilegale de imigranţi, pentru a se evita un "efect de bumerang".
În timpul unui miting de campanie la Wyboston, în estul Angliei, Johnson a vorbit despre "persoanele care sunt aici de 12 ani sau mai mult, de mult timp" şi "nu au avut probleme cu justiţia (...), au muncit din greu, dar nu pot să plătească taxe şi au în continuare un statut ilegal".
"Nu cred că ar fi rezonabil să ne gândim că putem expulza un număr atât de mare de persoane. Trebuie să reflectăm la modul de a le reglementa statutul", a declarat el.
Johnson a mai subliniat că, în ciuda eforturilor afişate de guvernul conservator pentru a lupta împotriva imigraţiei clandestine, "deja facem acest lucru mai mult sau mai puţin", iar numărul expulzărilor este "extrem de scăzut".
"Propunerea mea nu ar face o mare diferenţă (...) Ar însemna să regularizăm o situaţie existentă", a spus el.
Johnson a pledat ca Marea Britanie să fie "mai fermă" faţă de imigranţii care încearcă să intre ilegal în această ţară şi "mai înţelegătoare faţă de cei care sunt deja aici".
El a militat intens ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană la referendumul din iunie 2016, o campanie dominată de promisiuni de sporire a controlului asupra fluxurilor migratorii punând capăt liberei circulaţii a cetăţenilor Uniunii Europene.
Fostul primar al Londrei apără totuşi imigraţia, afirmând că aceasta reprezintă unul dintre factorii de dinamism din capitală şi din sud-estul Angliei.
El a reiterat că, dacă va fi ales, va introduce un sistem de imigraţie în funcţie de competenţe şi de oferta de muncă.
Boris Johnson propune regularizarea situaţiei imigranţilor clandestini din Marea Britanie
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

0
Avertisment sumbru al AIEA: Atacurile din apropierea centralei nucleare iraniene Bushehr ar putea provoca un 'accident radiologic grav'
0

5
Rusia acuză Ucraina de un nou atac asupra conductei KTK care transportă petrol către Europa
5

9
Inundații devastatoare în Angola - Sunt cel puțin 15 morți
9

58
Xi Jinping cere dezvoltarea accelerată a unui nou sistem energetic, pe fondul crizei din Orientul Mijlociu
58

33
Moody's a îmbunătățit ratingul Republicii Moldova - Un semnal clar de încredere din exterior: cel mai bun nivel din ultimii 25 de ani
33

3.767
Răsturnare de situație în cazul tentativei de sabotaj asupra conductei TurkStream: „Marcajele de pe explozibili arată că aceştia au fost fabricaţi în SUA”
3.767

91
Purtătorul de cuvânt al armatei din Iran: „Iranul va continua războiul „atât timp cât liderii politici vor considera oportun”
91

110
Coreea de Nord - Kim Yo Jong a calificat drept o "decizie înţeleaptă" regretele exprimate de preşedintele sud-coreean referitor la dronele trimise
110

67
"Salvarea a fost un miracol de Paşte" - Retorica religioasă în laudele pentru salvarea pilotului american din Iran şi atrage critici
67

60
VIDEO Atac masiv asupra Teheranului - IDF susține că a lovit aeroportul Mehrabad
60

3.131
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
3.131

3.561
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
3.561

3.938
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
3.938
















Comentează