Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Boris Johnson şi-a exprimat 'indignarea' față de activitatea traficanţilor în Canalul Mânecii şi face apel la Franţa

smartradio.ro
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson şi-a exprimat miercuri "indignarea" faţă de reluarea activităţii traficanţilor "criminali" care organizează treceri ilegale prin Canalul Mânecii, aruncând responsabilitatea asupra Franţei, chiar înaintea unei întâlniri franco-britanice, relatează AFP.

Guvernul britanic, care a făcut din înăsprirea luptei împotriva imigraţiei o prioritate după Brexit, vrea să facă impracticabile aceste treceri periculoase şi face presiuni de mult timp ca Franţa să îşi accentueze eforturile pentru a le împiedica. Însă în ultimele luni au fost observate fluxuri-record, cu un nou val în ultimele zile din cauza vremii bune care uşurează traversările, potrivit agerpres.ro.

Interpelat în Parlament pe acest subiect, Boris Johnson a spus că împărtăşeşte "indignarea şi frustrarea (deputatului care l-a chestionat - n.r.) cu privire la atitudinea crudă a gangsterilor, criminalilor care iau bani de la oameni disperaţi şi speriaţi pentru a-i ajuta să facă o trecere foarte periculoasă".

El a dat asigurări că guvernul său încearcă să rezolve problema "în cel mai bun mod posibil, care înseamnă a asigura că ei nu părăsesc coastele Franţei". "Depindem foarte mult de ceea ce fac francezii", a spus el.

Ministrul de interne Priti Patel a discutat despre acest subiect miercuri cu omologul său francez Gérald Darmanin cu ocazia unei reuniuni internaţionale la Londra. Calificând aceste discuţii drept "constructive", Priti Patel a spus că a transmis clar "că a obţine rezultate şi a pune capăt traversărilor sunt o prioritate absolută pentru poporul britanic".

În cadrul unei precedente întâlniri de la sfârşitul lui iulie, Londra s-a angajat să plătească Franţei peste 60 de milioane de euro în 2021-2022 pentru a finanţa întărirea prezenţei forţelor de ordine franceze pe coastă.

Însă, conform mai multor media britanice, Priti Patel a ameninţat la începutul săptămânii în Parlament că nu va oferi aceste fonduri promise dacă nu există progrese de partea franceză.

"Franţa desfăşoară (...) mijloace considerabile, şi în creştere constantă, pentru a împiedica trecerile spre Marea Britanie, indiferent dacă sunt pe care terestră sau maritimă", a subliniat la rândul său pentru AFP anturajul Ministerului de Interne francez, indicând că autorităţile franceze au împiedicat mai mult de una din două treceri de la începutul anului, adică peste 10.000 de migranţi.

Finanţarea britanică reprezintă "o contribuţie justă la acest efort, care revine în principal forţelor franceze. Condiţiile acestei finanţări au fost negociate în detaliu cu partea britanică şi nu a fost niciodată vorba de a condiţiona plata de obiective cuantificabile", a afirmat aceeaşi sursă, avertizând că "o astfel de abordare ar însemna o pierdere gravă de încredere în cooperarea noastră".

Apărând "o abordare cooperantă" în faţa acestei "probleme comune", anturajul Ministerului de Interne a atras atenţia că, "în cazul în care guvernul britanic alege o altă cale, noi vom suferi consecinţele".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.