Boris Johnson UIMEȘTE după ce s-a vindecat de coronavirus: Anunță că boala l-a AJUTAT să slăbească și critică britanicii

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 29-06-2020

Actualizat: 29-06-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Agerpres

Declarații complet neașteptate făcute de șeful guvernului britanic, Boris Johnson, care a fost infectat cu coronavirus și s-a vindecat de boală. Şeful guvernului de la Londra, Boris Johnson, a declarat luni că britanicii suferă într-o măsură semnificativ mai mare de obezitate decât majoritatea europenilor, recunoscând că a mai pierdut din greutate după ce a fost infectat cu noul coronavirus, relatează Reuters, conform Agerpres.

Citește și: ABERANT Directorul Spitalului Victor Babeș din Timișoara: Riscul să iei COVID din Grecia e mai mare decât în România

"Am adoptat o poziţie foarte libertariană în privinţa obezităţii, dar când privim cifrele, când vedem presiunea asupra NHS (Serviciul Naţional de Sănătate), şi comparăm ţara noastră minunată cu celelalte ţări europene, mă tem că suntem semnificativ mai graşi decât majoritatea dintre ceilalţi, în afară de maltezi, dintr-un motiv sau altul. Este o problemă", a declarat Johnson la Times Radio.

"Toate lumea ştie că este o problemă mare, dar cred că trebuie să o rezolvăm cu toţii", a adăugat el.

Într-un interviu pentru ziarul Mail on Sunday, Johnson a făcut şi câteva flotări, pentru a arăta că este "în mare formă", la doar câteva luni după ce s-a luptat pentru viaţa sa în spital, unde a fost internat după infectarea cu noul coronavirus.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri