Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bosnia a început mutarea migranţilor din tabăra improvizată de la Vucjak

bosnia

Bosnia a început marţi mutarea migranţilor aflaţi în tabăra improvizată şi insalubră de la Vucjak, situată în nordul ţării, către facilităţi mai adecvate, a anunţat postul public de televiziune bosniac Federalna, citat de dpa, potrivit Agerpres.

Reporterii nu au avut permisiunea de a asista la începerea operaţiunii de relocare a migranţilor şi au fost ţinuţi la câţiva kilometri depărtare. Autorităţile bosniace au precizat că măsura a fost luată din motive de securitate. 

Reprezentanţi ai Crucii Roşii au menţionat că aproximativ 600 de migranţi au primit micul dejun înainte de a fi transferaţi în fostele cazarme de la Usivak, la 350 kilometri sud, şi la Tomislavgrad, în vestul Bosniei, la 250 kilometri de tabăra actuală.

Citește și: De ce a erupt vulcanul de pe White Island din Noua Zeelandă fără niciun avertisment

Mulţi dintre migranţi au afirmat anterior că nu doresc să plece de la Vucjak, o tabără construită pe locul unei foste gropi de gunoi, unde nu există apă curentă şi toalete. Ei au susţinut că vor să încerce să treacă frontiera în Croaţia, chiar dacă riscă să fie prinşi de poliţie, decât să se întoarcă din drum sute de kilometri. 

Autorităţile bosniace intenţionează să mute treptat toţi migranţii aflaţi în prezent în adăposturi provizorii. 

Numărul actual al migranţilor din Bosnia este estimat la 8.000. Ei se află blocaţi în această ţară de luni întregi, după ce au ajuns aici pe aşa-numita 'rută balcanică'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.