DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bosnia: Manifestaţiile împotriva sărăciei continuă

bosnia violente
''Demisia! Hoţilor!'', au scandat manifestanţii strânşi în faţa clădirii preşedinţiei ţării, incendiată în cursul violenţelor care au avut loc vineri. Protestatarii s-au deplasat apoi la sediul guvernului entităţii croato-musulmane, cerând demisia executivului. Un important dispozitiv al forţelor speciale de poliţie a fost desfăşurat în zonă. ''Trăiască fraternitatea şi unitatea!'', scandau, de asemenea, manifestanţii, un slogan din timpul Iugoslaviei comuniste, în care Bosnia a fost una dintre cele şase republici, până la destrămarea federaţiei iugoslave printr-un război sângeros la începutul anilor 1990. Premierul entităţii croato-musulmane (Federaţia Croato-Musulmană), care formează împreună cu entitatea sârbă (Republica Srpska) Bosnia de la încheierea războiului intercomunitar (1992-1995), musulmanul Nermin Niksic, refuză să demisioneze, afirmând că entitatea ar risca să fie ''paralizată''. Formaţiunea sa politică, Partidul Social-Democrat (SDP), care face apel la organizarea de alegeri anticipate, a prezentat marţi un amendament la Codul Penal ce vizează să facă posibil un astfel de scrutin cu opt luni mai înainte de data prevăzută. Dar, din cauza unui sistem politic extrem de complex, o astfel de măsură necesită un consens cu reprezentanţii politici sârbi şi croaţi. Cum reprezentanţii sârbi şi croaţi şi-au exprimat deja opoziţia faţă de organizarea de alegeri anticipate, această iniţiativă are şanse reduse să fie adoptată de către parlamentul central al acestei ţări divizate din punct de vedere etnic. Manifestaţii similare au avut loc la Tuzla (nord-vest), Mostar (sud), Zenica (centru) şi Brcko (nord). AGERPRES

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.