Botoşani: Un bărbat de 29 de ani a fost arestat preventiv după ce l-a bătut pe un consătean şi i-a furat banii

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 15-11-2022

Actualizat: 15-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: thetimes.co.uk

Un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comuna Ungureni, a fost arestat preventiv, marţi, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, după ce şi-a bătut un consătean şi i-a furat acestuia banii.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro, mandatul pe numele bărbatului respectiv a fost emis de Judecătoria Săveni, care a admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni de arestare a acestuia, potrivit Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani a anunţat, marţi dimineaţă, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti au emis ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat în vârstă de 29 de ani, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.

"Din cercetări a rezultat faptul că acesta, la data de 14 noiembrie a.c., pe fondul consumului de alcool şi al unor contradicţii, ar fi lovit victima, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din aceeaşi localitate, provocându-i leziuni corporale care au necesitat îngrijire medicală şi i-a sustras suma de 800 de lei, lăsând victima pe marginea drumului", au precizat oficialii Poliţiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri