Boxa muzicală ce trebuia să ucidă: Moscova anunță că a dejucat un complot ucrainean sângeros

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 29-12-2024

Actualizat: 29-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: reuters

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat sâmbătă că a împiedicat un complot ucrainean de a asasina un ofițer rus de rang înalt și un blogger pro-rus de război, utilizând o bombă ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, informează Reuters, citat de news.ro.

FSB, principalul succesor al KGB-ului din era sovietică, a declarat că un cetăţean rus a stabilit contactul cu un ofiţer din cadrul agenţiei de informaţii militare GUR din Ucraina prin intermediul aplicaţiei de mesagerie Telegram. La instrucţiunile ofiţerului de informaţii ucrainean, cetăţeanul rus a recuperat apoi o bombă dintr-o ascunzătoare din Moscova, a declarat FSB.

Bomba, echivalentă cu 1 1/2 kg de TNT şi ambalată cu rulmenţi cu bile, era ascunsă într-o boxă muzicală portabilă, a precizat FSB. FSB nu a dat numele ofiţerului sau al bloggerului care a fost ţinta complotului.

Agenţia de informaţii militare GUR din Ucraina nu a putut fi contactată imediat pentru comentarii.

Ucraina afirmă că războiul Rusiei împotriva sa reprezintă o ameninţare existenţială la adresa statului ucrainean şi a precizat că consideră legitime asasinatele ţintite - menite să slăbească moralul şi să îi pedepsească pe cei pe care Kievul îi consideră vinovaţi de crime de război.

Rusia a afirmat că acestea reprezintă „acte de terorism” ilegale şi acuză Ucraina de asasinarea unor civili precum Darya Dugina, fiica unui ideolog naţionalist, în 2022.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri