Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bradley Cooper a povestit că a fost victima unui atac cu cuţit în metroul newyorkez: 'Mi-am dat seama că am devenit prea confortabil cu acest oraş'

bradley cooper

Actorul american Bradley Cooper a povestit, invitat la microfonul podcastului Armchair Expert, că a fost victima unui atac cu cuţitul în 2019, pe când mergea să-şi ia copilul de la şcoală, conform news.ro.

„Obişnuiam să mă plimb în New York tot timpul cu căştile, era înainte de pandemie”, a început el. „Eram în metrou pe la ora 11.45 pentru a merge să o iau pe Lea de la şcoala rusească, şi am fost ameninţat cu cuţitul. A fost nebunesc. Mi-am dat seama că am devenit prea confortabil cu acest oraş. Nu am fost atent din cauza căştilor”, a adăugat el, precizând că era „incognito”, cu căşti şi ochelari de soare.

„Eram la capătul peronului din metrou, am simţit că s-a apropiat cineva şi mi-am spus că vine să-mi ceară să fac o fotografie sau ceva”, a continuat actorul. „M-am sprijinit de un stâlp. M-am întors şi am văzut un cuţit”.

Bradley Cooper a descris o armă de aproximativ 5 centimetri cu mâner din lemn, asemănător unui cuţit de buzunar. Potrivit actorului, agresorul era foarte tânăr.

„Am început să alerg, am sărit peste un turnichet şi mi-am scos telefonul”, a explicat actorul, care a reuşit să-i facă fotografii tânărului înainte să scape.

„Am mers la doi poliţişti şi ei m-au întrebat de mai multe ori dacă am fost înjunghiat: uneori oamenii sunt înjunghiaţi, dar sunt atât de şocaţi încât nu îşi dau seama, aşa că am verificat. A fost o nebunie!”.

Podcastul Armchair Expert este găzduit de actorii americani Dax Shepard şi Monica Padman.

Bradley Cooper („Nightmare Alley”, „A Star is Born”, „The Hangover”) este actor şi regizor. Bradley şi Dax au vorbit despre modul în care carierele lor au luat căi drastic diferite, despre cum au fost amândoi implicaţi cândva într-o investigaţie FBI şi cât de frumos este noul film al lui Bradley, „Nightmare Alley”. Bradley Cooper a explicat că a fost foarte surprins când a fost votat cel mai sexy bărbat în viaţă şi cum a devenit obsedat să citească comentariile despre personajul său din „Alias”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.