Brăţările electronice pentru deţinuţi ar putea deveni realitate, după ce Senatul a adoptat proiectul PNL privind monitorizarea prin dispozitive electronice

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 31-03-2020

Actualizat: 31-03-2020

Brăţările electronice pentru deţinuţi ar putea deveni realitate, după ce Senatul a adoptat, marți, proiectul PNL privind monitorizarea prin dispozitive electronice a deţinuţilor. Camera Deputaţilor va avea rol de for decizional, anunță MEDIAFAX.

După aproape trei ani în care aleşii au promis, măsura prin care deţinuţii vor putea fi monitorizaţi prin brăţări electronice e la un pas de a fi realizată. Senatorii au adoptat, marți, proiectul de lege al PNL prin care se creează o infrastructură în acest sens.

Citește și: Momente de groază la Spitalul din Suceava: ‘Era probabil mort, într-un sac negru, cu un telefon care suna lângă el’

Astfel, se va înfiinţa Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) care va supraveghea măsura implementării acestor dispozitive.

Proiectul prevede monitorizarea electronică în următoarele cazuri:

-executării măsurii controlului judiciar sau controlului judificar pe cauţiune

-executării măsurii arestului la domiciliu, potrivit Codului de procedura penală;

-aplicării ordinului de protecţie provizoriu şi ordinului de protecţie, potrivit legii pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie

-aplicării ordinului european de protecţie, în cazul în care România este stat emitent,

-supravegherii la distanţă a deţinuţilor, potrivit Legii privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate

Citește și: Iohannis: A fost nevoie de o măsură de carantinare. Știm că vă este greu; ne uităm la voi cu speranță

Proiectul de lege prevede, totodată, că persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă şi desfăşura activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare progesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică. Supravegherea îndeplinirii obligaţiei de a purta permanent un dispozitiv electronic se face în condiţii stabilite prin lege specială.

Propunerea va fi dezbătută şi de Camera Deputaţilor, care va avea rol de for decizional, apoi va merge la preşedintele României pentru promulgare.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri