Brazilia urma să devină vineri a doua ţară din lume care depăşeşte pragul de 600.000 de decese asociate COVID-19, un bilanţ grav pentru un guvern care a fost aspru criticat de experţii în sănătate pentru gestionarea greşită a pandemiei de coronavirus, relatează Reuters.
Cu toate acestea, Brazilia şi-a intensificat campania de vaccinare după un început lent şi există semne că numărul infectărilor este în cele din urmă în scădere. Peste 70% dintre brazilieni au primit o primă doză de vaccin, comparativ cu 65% în Statele Unite, care au depăşit pragul de 600.000 de decese în iunie.
"Rata de respingere a vaccinurilor este foarte scăzută în Brazilia", a declarat Alexandre Naime Barbosa, şeful secţiei de epidemiologie de la Universitatea de stat din Sao Paulo. "Acest lucru este într-adevăr important pentru Brazilia să oprească pandemia", a mai spus el.
Numărul deceselor a scăzut cu 80% faţă de vârful înregistrat în aprilie când erau raportate peste 3.000 de decese zilnic, iar Brazilia nu se mai numără printre ţările cu cel mai mare număr zilnic de morţi din cauza COVID-19.
Ministerul Sănătăţii a înregistrat joi 451 de noi decese asociate COVID-19, ajungând la un total de 599.810 de la începutul pandemiei.
Experţii în sănătate bănuiesc că efectele devastatoare timpurii din Brazilia ale variantei Gamma, numită şi P1, ar fi temperat cursul variantei Delta, care a provocat în alte ţări o creştere semnificativă a infectărilor.
Brazilia se apropie de pragul de 600.000 de decese asociate COVID-19
București
7°C
Articole Similare

40
Două românce care pretindeau că sunt refugiate siriene își scoteau copiii la cerșit pe străzile din Franța. Partenerii le ghidau din umbră
40

255
Avertisment de la BCE: Dobânzile ar putea crește chiar de luna viitoare
255

435
Sfârșitul metaversului? Meta vrea să schimbe strategia după investiții de zeci de miliarde
435

1.695
Iranul amenință direct populația din Marea Britanie, țară în care trăiesc mulți români: Decizia lui Starmer pune în pericol cetățenii
1.695

2.261
A fost găsit cel mai bătrân om din lume: Are toate viciile despre care se spune că scurtează viața. Nu ia niciun medicament
2.261

1.316
Analiză: Cum s-a transformat războiul din Iran într-o problemă scăpată de sub control pentru Trump
1.316

1.965
Destinațiile de lux mai râvnite decât Dubai: Goniți de război, bogații lumii au găsit noi refugii, mult mai exclusiviste
1.965

18
Studiu: Rata de topire a gheţarilor din Himalaya s-a dublat din anul 2000
18

1.736
Răsturnare de situație: După amenințările lui Trump, Marea Britanie cedează și îi lasă pe americani să folosească bazele pentru atacuri asupra Iranului
1.736

5.274
Armata iraniană lansează o amenințare fără precedent: "Nu vor mai fi în siguranţă nici măcar în timpul călătoriilor sau în vacanţe"
5.274

1.442
Trump consideră că SUA au câștigat războiul cu Iranul: 'Le-am distrus totul. Nu ştiu dacă ar fi posibil să fii lovit şi mai tare'
1.442

1.424
La Pentagon se fac pregătiri pentru o inazie terestră în Iran: Se așteaptă doar ordinul lui Donald Trump
1.424

1.470
Vladimir Putin își trimite ”umbra” la Budapesta, pentru a supraveghea alegerile: Viktor Orban are mari emoții
1.470
















Comentează