Premierul interimar Florin Cîţu şi primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, urmează să se întâlnească joi, în jurul orei prânzului, la Palatul Victoria, au precizat reprezentanţi ai municipalităţii, pentru AGERPRES.
La începutul săptămânii, Nicuşor Dan a anunţat că urmează să aibă o întâlnire cu Florin Cîţu, pentru a discuta inclusiv despre achiziţia ELCEN de către Primăria Capitalei.
Luni, edilul general a participat la o întâlnire a Asociaţiei Municipiilor din România cu premierul, unde s-a discutat despre sprijinul guvernamental pentru sistemele de termoficare.
"Din discuţie a rezultat clar că sunt probleme şi provocări la nivel naţional, comune tuturor municipiilor şi că soluţiile pot veni doar prin colaborarea dintre administraţiile locale şi Guvernul României. Punctual pentru Bucureşti, am ridicat problema achiziţiei ELCEN de către Primăria Capitalei şi am convenit că va avea loc o discuţie separată cu premierul Florin Cîţu, în această săptămână. Voi merge la această discuţie după ce voi avea o nouă întâlnire cu reprezentanţii Termoenergetica şi cu liderii grupurilor din CGMB, ca să pot veni cu propuneri concrete şi cu o viziune comună la nivelul Bucureştiului despre problema termoficării. Vorbim nu doar de soluţii de sprijin pentru această iarnă, ci de refacerea pe fond a unui sistem de termoficare învechit, care până acum a fost doar cârpit, nu modernizat", a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
El îşi exprima speranţa că se vor găsi soluţii care să implice atât Guvernul, cât şi Primăria Capitalei, astfel încât bucureştenii să fie cât mai puţin afectaţi de recenta creştere a preţurilor din energie, iar apoi, treptat, să fie reabilitat sistemul de termoficare.
BREAKING Florin Cîțu și Nicușor Dan, întâlnire la Guvern. Temele de discuție
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

274
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
274

445
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
445

1.136
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
1.136

513
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
513

1.572
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
1.572

876
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
876

1.194
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.194

2.818
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
2.818

2.669
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.669

985
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
985

2.434
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.434

1.643
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, iese la atac: Guvernul Bolojan a construit un proiect de buget mincinos de la cap până la coadă
1.643

2.544
Viktor Orban a decis să le dea ucrainenilor mașinile blindate. A păstrat însă banii și aurul: 'Vă mai așteptăm'
2.544
















Comentează