Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, reacționează după disputa de la Casa Albă, afirmând ferm într-o postare pe Facebook că „securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei”. Ilie Bolojan a evitat să facă vreo referire la Volodimir Zelenski sau Donald Trump, așa cum au făcut-o alți lideri în reacțiile lor.
„Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei. Trebuie să fim uniți pentru a lupta pentru valorile noastre, libertate și pace”.
Numeroși lideri europeni și din alte părți ale lumii au trimis mesaje de solidaritate cu liderul Ucrainei, Volodimir Zelenski, și cu poporul ucrainean.
Vineri, Volodimir Zelenski a plecat intempestiv de la Casa Albă, în ciuda planurilor pe care le avea, și nu a semnat acordul cu SUA privind mineralele. Plecarea a survenit după discuții tensionate cu președintele american Donald Trump și cu vicepreședintele american, JD Vance.































Comentează