Breaking! Incident armat la un consulat suedez din Turcia
Un funcţionar turc angajat la Consulatul onorific al Suediei din oraşul Izmir, situat în vestul Turciei, a fost împuşcat şi este în stare gravă în urma unui incident produs în faţa sediului reprezentanţei diplomatice, anunță Mediafax.
Incidentul armat s-a produs marţi după-amiază în faţa Consulatului onorific al Suediei din oraşul Izmir
Incidentul armat s-a produs marţi după-amiază în faţa Consulatului onorific al Suediei din oraşul Izmir, afirmă surse citate de agenţia Reuters. Un funcţionar al Consulatului, cetăţean turc, a fost împuşcat şi este în stare gravă.
Biroul guvernatorului provinciei Izmir a confirmat incidentul armat, precizând că a fost arestat un suspect turc.
Autorităţile turce încearcă să afle motivul atacului. Incidentul intervine pe fondul tensiunilor dintre Turcia şi Suedia. Turcia blochează admiterea Suediei în NATO din cauza prezenţei unor membri ai unor grupuri separatiste kurde pe teritoriul suedez. Administraţia de la Ankara condamnă vehement protestele din ultima perioadă din Suedia în care au fost arse exemplare ale Coranului, cartea sfântă a musulmanilor.
Comentează