Parlamentarii europeni şi-au luat la revedere miercuri într-un mod emoţionant de britanicii care le-au fost până acum colegi, în cadrul unei dezbateri din care nu au lipsit declaraţiile de dragoste, îmbrăţişările şi lacrimile, dar nici gesturile de sfidare, potrivit Agerpres.
"Vă vom iubi mereu şi nu vom fi niciodată departe", le-a promis preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen eurodeputaţilor britanici, în cadrul dezbaterii de dinaintea votului. "Ne veţi lipsi", a dat ea asigurări.
În discursul ei ea l-a citat şi pe scriitorul George Eliot: "Numai în agonia despărţirii privim în profunzimea dragostei", citată de France Presse.
"Regret că Regatul Unit a ales să fie solitar, în loc să fie solidar. Este, în mod evident, o zi tristă şi gravă. Este o slăbire pentru ambele părţi", a deplâns negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, care va gestiona acum discuţiile privind viitoarea relaţie cu Londra.
Votul, care a avut loc în jurul orei 18.40 (19.40 ora României), s-a soldat cu aprobarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE cu o majoritate largă - 621 voturi pentru, 49 voturi împotrivă şi 13 abţineri (din 683 de voturi exprimate).
"Pentru a fi clar, votul de astăzi nu este în favoarea sau împotriva Brexitului, este un vot pentru un Brexit ordonat şi împotriva unui Brexit", a subliniat belgianul Guy Verhofstadt, raportor pentru acest dosar.
Brexitul este "şi un eşec al Uniunii", a recunoscut el. El a mai spus că îşi doreşte o Europă reformată, mai eficientă, debarasată de regulile unanimităţii şi de regimurile de excepţie.
"Dacă oamenii îşi întorc faţa de la proiectul european, este pentru că au sentimentul că politicile UE servesc, înainte de toate, intereselor unei minorităţi în detrimentul majorităţii. Brexitul este o lecţie pentru noi toţi", a avertizat eurodeputatul belgianul copreşedinte al grupului Verzilor, Philippe Lamberts.
Dezbaterea din PE a fost şi prilejul unei ultime izbucniri pentru liderului partidului Brexit, Nigel Farage. El a susţinut un discurs virulent, care s-a terminat prin ridicarea în picioare a membrilor partidului care au agitat mici steguleţe ale Regatului Unit. Vicepreşedinta care conducea şedinţa PE le-a cerut să renunţe la steaguri şi să se aşeze, iar în cele din urmă s-a văzut nevoită să le solicite să părăsească sala.
Ceva mai devreme, Nigel Farage a susţinut o conferinţă de presă cu accente triumfătoare în care a comparat Brexitul cu ruptura dintre Henric al XVIII-lea şi papa de la Roma în 1534.
La polul opus, eurodeputata laburistă Jude Kirton-Darling nu şi-a putut stăpâni lacrimile, potrivit Reuters. "Este probabil cea mai tristă zi din viaţa mea de până acum. Brexit-ul este ceva care atacă chiar fundaţia indentităţii noastre", a spus Jude Kirton-Darling, care intenţionează să locuiască la Bruxelles alături de soţul ei belgian.
Lidera grupului S&D din PE, spaniola Iratxe Garcia, care nu şi-a putut stăpâni lacrimile în cadrul unei ceremonii de plecare a deputaţilor laburişti, s-a declarat "devastată" de această despărţire de foştii colegi britanici.
"Este o zi tristă pentru parlamentul nostru", şi-a exprimat regretul şi David Sassoli, preşedintele PE. "Într-o zi ca asta trebuie să fim încă şi mai uniţi", a spus el.
Imediat după vot, care a pecetluit plecarea eurodeputaţilor britanici, numeroşi eurodeputaţi şi-au dat mâna în hemiciclu şi au intonat cântecul scoţian de rămas bun "Auld Lang Syne" (Nu este decât la revedere), unii fluturând eşarfe în culorile drapelelor britanic şi european.
Brexit - Parlamentarii europeni şi-au luat la revedere într-un mod emoţionant de la britanici
Explorează subiectul
Articole Similare

2.483
Opozantul rus Mihail Hodorkovski, previziuni sumbre: „Europa se va confrunta cu un război rece cu Rusia!”
2.483

2.578
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
2.578

1.756
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.756

4.383
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
4.383

74
VIDEO Gabriela Firea, despre inițiativa „My Voice, My Choice”: „Este rândul Comisiei Europene să asculte solicitarea celor peste 1,2 milioane de cetățeni europeni”
74

65
Europenii se tem pentru siguranța lor. Oamenii cer acțiuni ferme de la Uniunea Europeană
65

36
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
36

204
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
204

5.271
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
5.271

2.578
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.578

649
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
649

1.761
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.761

4.075
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
4.075

















Comentează