Franţa se pregăteşte "pentru toate scenariile" în privinţa Brexit-ului şi, la fel ca Germania, îndeamnă la "respectarea deplină şi completă a acordului de ieşire" a Regatului Unit din Uniunea Europeană, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal, citat de AFP.
"Suntem gata să negociem cu bună credinţă, însă pentru aceasta este nevoie de doi", a adăugat Attal, în condiţiile în care negocierile între UE şi britanici au fost reluate într-o atmosferă tensionată, in cauza dorinţei Londrei de a reveni asupra unor angajamente. "Prin urmare, aşteptăm la masa de negocieri un interlocutor de bună credinţă", a insistat el, adăugând că "în acest context, ne pregătim pentru toate scenariile, însă starea noastră de spirit este de a continua discuţia cu (negociatorul UE) Michel Barnier".
UE le va cere britanicilor o reuniune de urgenţă după publicarea, miercuri, a unui proiect de lege ce repune în discuţie în special angajamentele vamale luate cu privire la Irlanda de Nord.
Guvernul britanic a publicat miercuri un proiect de lege ce repune în discuţie angajamentele luate în cadrul Brexit-ului, o încălcare a dreptului internaţional asumată de Londra, ceea ce complică negocierile şi aşa dificile între UE şi Regatul Unit.
În virtutea protocolului privind Irlanda de Nord, această provincie britanică ar trebui să urmeze unele dintre regulile UE după perioada de tranziţie post-Brexit - care se încheie la 31 decembrie 2020 - pentru a garanta absenţa frontierei fizice cu Republica Irlanda, membră a UE, şi pentru a evita reapariţia tensiunilor în această regiune.
Începută marţi, a opta rundă de negocieri dintre UE şi Regatul Unit urmează să se încheie joi. Tratativele între cele două părţi vor continua până pe 2 octombrie, înaintea unui summit în care liderii statelor membre ale UE speră să valideze un acord cu Londra.
Brexit - Franţa se pregăteşte pentru toate scenariile
București
9°C
Articole Similare

177
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
177

17
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
17

716
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
716

37
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
37

1.220
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
1.220

2.347
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.347

1.383
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.383

44
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
44

2.120
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.120

34
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
34

1.925
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.925

72
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
72

78
Bruce Springsteen își începe turneul cu un atac la Donald Trump: A transformat SUA într-o națiune „necinstită, imprevizibilă, prădătoare și iresponsabilă”
78
















Comentează