Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Semnal de alarmă: Credibilitatea şi independenţa băncilor centrale din întreaga lume vor fi în pericol, dacă inflaţia ridicată nu va fi adusă sub control

Pinterest
inflatie

Credibilitatea şi independenţa băncilor centrale din întreaga lume vor fi în pericol, dacă inflaţia ridicată nu va fi adusă sub control, a avertizat şeful Băncii Reglementelor Internaţionale (BRI), transmite Reuters.

BRI, denumită adesea banca băncilor centrale, a cerut un atac puternic asupra inflaţiei în ultimul an, după ce a subestimat iniţial, la fel ca majoritatea instituţiilor importante, impactul pe care l-ar avea stimulentele din epoca Covid, scrie news.ro.

Vorbind în Brazilia, Agustín Carstens, directorul general al băncii, a declarat că un răspuns dur la inflaţie este fundamental pentru menţinerea încrederii în capacitatea băncilor centrale de a menţine economiile în echilibru.

”Dacă încrederea se evaporă, capacitatea de a face politici publice eficiente dispare”, a spus Carstens, explicând că este pentru prima dată când generaţiile mai tinere din multe ţări se confruntă cu inflaţia care slăbeşte nivelul de trai.

Odată ce se instalează, inflaţia poate deveni din ce în ce mai dificil de oprit, a spus Carstens. Răcirea presiunilor de preţ este esenţială, a adăugat el.

”În caz contrar, credibilitatea politicii monetare şi a băncilor centrale autonome responsabile de implementarea acesteia vor fi puse sub semnul întrebării”.

Comentariile lui Carstens vin în timp ce una dintre cele mai rapide şi mai cuprinzătoare creşteri ale costurilor globale ale împrumuturilor din istorie arată semne că se apropie de final.

Pieţele financiare au o şansă puternică ca Rezerva Federală din SUA, care a condus campaniile globale de creştere a costurilor de vinanţare în ultimele 18 luni, să înceapă să-şi reducă dobânzile, spre sfârşitul acestui an.

Carstens a spus că menţinerea încrederii în sectorul bancar nu este mai puţin importantă decât într-o bancă centrală şi a vizat criptomonedele, riscul unui sistem monetar ”cu două niveluri” şi rolul din ce în ce mai mare al altor firme decât băncile tradiţionale.

”Necesitatea unei mai mari supravegheri şi reglementări a sectorului nebancar a devenit mai presantă, în lumina episoadelor recente de instabilitate”, a spus el.

Revenind la bătălia inflaţiei, el a spus că procesul ar putea întâmpina obstacole, în special pe măsură ce factorii de decizie încearcă să o aducă înapoi la nivelul lor favorit, care este de aproximativ 2% pentru Fed şi alte bănci centrale importante.

”În următorii ani, politica monetară ar trebui să se concentreze direct pe readucerea inflaţiei la niveluri compatibile cu obiectivele băncii centrale”, a arătat bancherul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.