Brighton a remizat cu Wolverhampton, scor 3-3, în Premier League

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 02-01-2021

Actualizat: 02-01-2021

Formaţia Brighton a remizat, sâmbătă seară, pe teren propriu, scor 3-3, cu echipa lui Theodor Corbeanu, Wolverhampton, într-un meci din etapa a XVII-a a campionatului Angliei.

Wolverhampton a condus cu scorul de 3-1, potrivit news.ro.

Citește și: MAI, bilanț după prima zi a anului: Amenzi de 2 milioane de lei și o scădere a numărului de infracţiuni violente cu 80%

Au marcat Connoly ’13, Maupay ’46 (penalti) şi Dunk ’70 pentru Brighton, respectiv Saiss ’19, Burn ’34 (autogol) şi Neves ’45 (penalti) pentru oaspeţi.

Theodor Corbeanu a fost rezervă la Wolverhampton. La Brighton, Florin Andone a lipsit, el nefiind refăcut total după o accidentare.

Tot sâmbătă, Crystal Palace a învins Sheffield United, scor 2-0 (Schlupp ‘4, Eze ‘45+6).

Partida West Bromwich – Arsenal are loc de asemenea sâmbătă, confruntările Newcastle – Leicester City şi Chelsea – Mancheste City se vor disputa duminică, iar meciul Southampton – Liverpool este programat luni.

Partida Burnley – Fulham, care ar fi trebuit să aibă loc duminică, a fost amânată din cauza unui focar de coronavirus la echipa oaspete.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri