DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Britanicii şi europenii se pregătesc de un eşec al negocierilor Brexitului

brexit, bani

Negocierile cu privire la Brexit între Londra şi UE păreau pe cale să se întrerupă marţi, cu ceva mai bine de trei săptămâni înaintea datei prevăzute a divorţului, iar Bruxellesul îl acuză pe premierul britanic Boris Johnson că se joacă cu ”viitorul Europei”, relatează AFP potrivit news.ro

Europenii au dat Guveenului britanic termen până la sfârşitul săptămânii să le prezinte un compromis acceptabil şi să ajungă la o despărţire amiabilă la 31 octombrie, după 48 de ani de viaţă comună.

Fără să aştepte acest termen, cele două părţi nu-şi ascund nemulţumirea. În urma unei convorbiri la telefon, marţi dimineaţa, între liderii conservatori Boris Johnson şi Angela Merkel, o sursă de la Downing Street a apreciat că un acord este ”practic imposibil”.

Potrivit acestei surse, cancelarul german l-a avertizat pe premierul britanic că un acord este ”extrem de improbabil” dacă noile propuneri ale Londrei nu prevăd o rămânere a Irlandei de Nord britanice în Uniunea Vamală europeană.

Londra refuză acest lucru, iar planul său prevede o simplă aliniere la reglementări, însă nu vamală, cu Republica Irlanda vecină, un stat membru UE.

Este vorba despre evitarea reimpunerii unei frontiere fizice între cele două Irlande şi apărarea păcii pe insulă, după mai multe decenii de violenţă.

Contactat de AFP, Guvernul german a refuzat să facă vreun comentariu despre conţinutul acestei conversaţii.

”JOC STUPID DE REPROŞURI”

Preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, l-a acuzat pe Boris Johnson să se joacă cu ”viitorul Europei şi Regatului Unit, într-un ”joc stupid de reproşuri” cu privire la responsabilităţile unui eşec al negocierilor Brexitului.

Această discuţie între Johnson şi Merkel a avut loc în timp ce la Bruxelles au loc negocieri dificile în vederea evitării unui ”no deal” la 31 octombrie, pe baza unui proiect prezentat miercuri de liderul britanic.

Lira sterlină a primit o lovitură. ”Ultima rază de speranţă a dispărut”, a subliniat Neil Wilson, un analist, la Markets.com.

”N-A MIŞCAT NIMIC”

Propunerile prezentate săptămâna trecută de Londra într-o încercare de a pune capăt problemei frontierei irlandeze au fost respinse de către europeni. UE refuză dreptul de veto pe care Londra vrea să-l acorde Adunării şi Executivului nord-irlandeze şi respinge propnerile din plan cu privire la controale vamale între cele două Irlande.

Discuţiile urmau să continue marţi la Bruxelles, după ce Londra a încercat, cu o zi înainte să prezinte clarificări.

Însă, potrivit unei surse europene, ”n-a mişcat nimic”. Astfel, proiectul Londrei ”încă nu este suficient să convingă” Bruxellesul, iar ”în acest ritm nu prea vedem cum am putea fi pregătiţi la Consiliul” European de la 17-18 octombrie, a declarat altă sursă.

Ajuns la putere la sfârşitul lui iulie, Boris Johnson s-a angajat să scoată Regatul Unit din UE cu orice preţ la 31 octombrie, în pofida unei legi cu caracter constrângător care-l obligă să ceară o amânare cu trei luni în cazul în care nu se ajunge la un acord până la 19 octombrie, imediat după summitul european prezentat drept al utimei şanse.

Potrivit unei surse de la Downing Street, citată de revista The Spectator, liderul britanic mizează pe un eşec al negocierilor cu UE şi va face ”tot felul de lucruri” pentru a evita o amânare.

”Noi vom anunţa (...) clar că Guvernul nu va continua să negocieze, orice amânare va fi astfel inutilă”, a declarat această sursă.

Într-un document care prezintă rezumatul măsurilor luate în vederea unui potenţial ”no deal”, Boris Johnson să asigurări că ţara sa ”este pregătită” de această opţiune.

Însă centrul de reflecţie Institute for Fiscal Studies (IFS) a prezentat un scenariu negru - o prăbuşire a activităţii economice şi o scădere a veniturilor fiscale, iar prin ricoşeu o explozie a deficitului public al Regatului Unit.

În cazul acordării unei amânări, Johnson ar face campanie în favoarea unui ”no deal”, în cazul unor alegeri anticipate, cu scopul de a ”marginaliza” Partidul Brexitului (eurofob), a avertizat o sursă în The Spectator.

Potrivit fostului ministru al Muncii Amber Rudd, care a demisionat din Guvern în septembrie, această sursă ar fi Dominic Cummings, consilierul special al lui Boris Johnson şi ”creierul” victoriei "Leave" în referendumul Brexitului sin 2016.

Guvernul, care se află în precampanie electorală, doreşte să suspende Parlamentul după încheierea dezbaterilor, marţi seara, aşa cum este cutuma, pentru a-şi putea prezenta programul politic naţional lunea viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.