Britanicii vor investi 2 miliarde de lire pentru construirea une noi aeronave de luptă

Autor: George Traicu

Publicat: 17-07-2018

Actualizat: 17-07-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Marea Britanie va investi două miliarde de lire (2,26 miliarde euro) până în anul 2025 pentru construirea unei aeronave de luptă numită Tempest, a declarat Gavin Williamson, ministrul Apărării britanic, relatează BBC și Reuters, conform mediafax.

Un model în mărime naturală al aeronavei Tempest a fost prezentat la spectacolul aviatic Farnborough.

Aeronava de luptă va putea fi manevrată de un pilot sau folosită pe post de dronă, a declarat Gavin Williamson.

Tempest are rolul de a înlocui eventual aeronava de luptă Typhoon și va fi construit de compania BAE Systems. Cel mai probabil, acesta va fi gata pentru utilizare în anul 2035, a adăugat ministrul.

Gavin Williamson a declarat că programul are scopul de a asigura poziția de lider a Marii Britanii în domeniul tehnologiei pentru apărare și al aeronavelor de luptă.

„Suntem lideri în domeniul aeronavelor de luptă de peste un secol, cu tehnologii de invidiat la nivel mondial. Această strategie clarifică faptul că vrem ca lucrurile să rămână așa”, a declarat ministrul.

Acesta a adăugat că Marea Britanie, momentan exclusă din cel mai recent program în domeniul apărării dintre Franța și Germania, nu exclude colaborările cu alte națiuni.

„Acest lucru le arată aliaților noștri că suntem deschiși la colaborări pentru protejarea mediului aerian, în contextul intensificării amenințărilor. Acest model (Tempest, n.red.) este doar o mică parte din imaginea viitorului”, a adăugat Williamson.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri