Superstarul baschetului feminin american Brittney Griner a anunţat, joi, la patru luni de la eliberarea sa dintr-un penitenciar din Rusia, că îşi revine treptat la activitatea sa de jucătoare profesionistă, dar cariera sa nu o va mai duce niciodată peste hotare şi o va consacra, în egală măsură, deţinuţilor arestaţi ilegal în afara Statelor Unite, informează AFP.
Cu trei săptămâni înaintea debutului sezonului 2023 al WNBA, liga profesionistă nord-americană de baschet feminin, Griner s-a exprimat pentru prima oară în public de la revenirea în Statele Unite, în cadrul unei conferinţe de presă, conform Agerpres.
Deşi echipa sa, Phoenix Mercury, anunţase anterior că jucătoarea nu va face declaraţii privind cele zece luni de detenţie din Rusia şi eliberarea sa în schimbul traficantului de arme rus Viktor Bout, deţinut în SUA, Griner nu s-a limitat doar la răspunsuri privind baschetul.
Ea a profitat de ocazie ca să-şi aducă susţinerea faţă de ziaristul Evan Gershkovich (Wall Street Journal) şi fostul puşcaş marin Paul Whelan, care se află în detenţie în Rusia.
"Aş vrea să le spun tuturor celor care sunt deţinuţi: rămâneţi puternici, continuaţi să vă luptaţi, nu abandonaţi", a spus Griner.
"Continuaţi să credeţi, pentru că nu ne vom opri, vom continua să ne luptăm pentru voi, nu vom înceta să atragem atenţia asupra tuturor celor sunt departe de noi acum", a adăugat jucătoarea de 32 de ani, care a mai precizat că scrie o carte despre perioada sa de detenţie, ce va vedea tiparul în 2024.
Brittney Griner a revenit în Statele Unite în luna decembrie, după zece luni petrecute într-un penitenciar din Rusia şi a semnat un contract pe un an cu Phoenix Mercury (WNBA), franciză la care a evoluat în perioada 2013-2021.
Griner a fost arestată în februarie 2022 pentru acuzaţii de trafic de droguri, în timp ce fusese angajată de echipa rusă Ekaterinburg în timpul pre-sezonului competiţional american, o practică curentă.
Condamnată la nouă de închisoare şi apoi transferată într-o colonie penitenciară din centrul Rusiei, ea a fost eliberată după lungi tratative, la iniţiativa preşedintelui SUA, Joe Biden, făcând parte dintr-un schimb de prizonieri cu traficantul de arme rus Viktor Bout.
Britney Griner își va relua activitatea
Articole Similare

51
Echipa masculină de sabie a României s-a clasat pe locul 10 la Campionatele Europene de scrimă pentru juniori de la Tbilisi
51

1.920
A murit fostul rector al Universității Politehnica Timișoara - Viorel-Aurel Şerban a fost și președintele clubului Poli Timișoara
1.920

59
Usîk îşi va apăra centura de campion WBC împotriva unui kickboxer, la piramidele din Egipt
59

162
Alex Chipciu, spectacol la interviu, după calificarea în play-off
162

20
România, al treilea eşec în preliminariile FIBA World Cup 2027
20

223
Scenariile prin care FCSB poate să mai prindă play-off-ul după ce U Cluj a învins-o pe Oțelul
223

34
Universitatea Cluj și-a asigurat prezenţa în play-off după victoria cu Oţelul Galaţi
34

43
Kriszta Incze aduce medalia de argint pentru România la turneul internațional de lupte de la Tirana
43

24
Omagiu al Cadillac. Prima sa maşină de F1, numită după campionul Mario Andretti
24

157
Situație incredibilă. Mihai Stoica, tranșant: 'Nu va mai juca nicio secundă la noi'
157

43
UEFA a stabilit datele și orele partidelor din optimile de finală ale Ligii Campionilorv
43

6.484
Gigi Becali s-a luat la harță cu roboții. ChatGPT l-a scos din sărite: 'Băi, mincinosule' / 'Nu ți-e rușine să jignești?'
6.484

40
Hermannstadt învinge FC Botoșani și elimină echipa moldoveană din cursa pentru play-off
40

















Comentează