Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bruce Arena, noul selecționer al Statelor Unite

fotbal drepturi tv minge

Antrenorul american Bruce Arena a fost numit în funcția de selecționer al echipei Statelor Unite, după concedierea germanului Jurgen Klinsmann, a anunțat marți Federația americană de fotbal (US Soccer), citată de AFP. Arena, în vârstă de 65 ani, a mai pregătit naționala SUA între 1998 și 2006, iar din 2008 s-a aflat la conducerea echipei Los Angeles Galaxy.

Noul selecționer are drept misiune să readucă "Team USA" pe drumul către Cupa Mondială 2018 din Rusia, după cele două înfrângeri suferite în ultimele două partide disputate sub comanda lui Klinsmann, care au și adus de altfel la demiterea germanului: 1-2 cu Mexic și 0-4 cu Costa Rica, în urma cărora americanii ocupă ultimul loc în preliminariile zonei CONCACAF. În precedentul său mandat la cârma reprezentativei Statelor Unite, Bruce Arena a reușit calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 2002, acesta fiind cel mai bun rezultat din istoria fotbalului american la un turneu final mondial. În palmaresul său figurează, de asemenea, două succese în Gold Cup, competiția continentală a zonei CONCACAF (2002 și 2005). El a fost demis, însă, după CM 2006 din Germania, unde naționala SUA a fost eliminată în faza grupelor.

Arena, fost portar, care a disputat un singur meci în tricoul reprezentativei SUA, a câștigat ca antrenor cinci titluri de campion în Major League Soccer (MLS), două cu DC United (1996 și 1997) și trei cu Galaxy (2001, 2012 și 2014). Americanul are reputația unui antrenor intransigent și va miza, probabil, în special pe jucători care evoluează în MLS, spre deosebire de Klinsmann, care a făcut ape și la fotbaliști cu dublă cetățenie, care joacă în campionatul Germaniei, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.