Bruxellesul intervine în SCANDALUL din România: Ambasada NU SE MUTĂ la Ierusalim

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 28-04-2018

Actualizat: 29-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Niciun stat membru al Uniunii Europene nu îşi va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, l-a asigurat şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, pe ambasadorul palestinian pe lângă UE, Abdul Rahim Farra, conform unei declaraţii dată sâmbătă de acesta din urmă postului Vocea Palestinei şi preluată de agenţia palestiniană de presă WAFA.

Oficialul menţionat a afirmat că Mogherini a confirmat această poziţie în timpul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles cu reprezentanţi ai Organizaţiei de Cooperare Islamică şi în prezenţa ministrului palestinian de externe, Riyad Malki, scrie agerpres.ro.

Citește și: Cadou neașteptat pentru Ion Țiriac: Ce a primit de la Simona Halep

Acesta din urmă a insistat în timpul acestei întâlniri că niciunui stat membru al UE nu trebuie să i se permită să întreprindă demersuri, şi nici măcar să anunţe vreo intenţie, pentru a-şi transfera ambasada la Ierusalim.

La rândul ei, Mogherini a spus că niciun stat membru al UE nu va acţiona împotriva consensului european pe acest subiect, iar discuţiile despre posibila mutare de către unele ţări din UE a ambasadelor la Ierusalim sunt nimic mai mult decât vorbe, menţionează agenţia palestiniană de presă, amintind că România şi Republica Cehă au sugerat recent că vor urma exemplul SUA şi îşi vor transfera ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.

Citește și: Cinci schimbări enorme pentru șoferi în luna mai! Amenzi usturătoare pentru proprietarii de mașini second-hand, dacă NU fac asta .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri