Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

BUBUIE nervii în USR - Florina Presadă îl acuză pe Claudiu Năsui de CENZURĂ: Practici luate de la PSD

usr

În interiorul USR București are loc o ciocnire între senatorul Florina Presadă și deputatul Claudiu Năsui. Presadă îl acuză pe Năsui că i-a cenzurat opiniile și nu i-a conferit dreptul de a scrie pe grupurile interne ale USR. Aceasta susține că Năsui a împrumutat practicile de cenzură de la PSD.

Citește și: VERDICT POLITIC cu Dana Budeanu, episodul 67: Să ne trezim dracului la realitate! Nu mai vin banii!

”Sunt parlamentarul USR de București cu cele mai multe luări de cuvânt în plen, al doilea cel mai activ senator din România.

În ciuda tuturor piedicilor PSD, am reușit. Prețuiesc libertatea de exprimare chiar și atunci când nu sunt de acord cu toate punctele de vedere aduse într-o discuție. Cred în dialog și valoarea schimbului de idei, cred că și critica ne e utilă. Este ceea ce deosebește democrația de alte regimuri: pluralitatea ideilor, a opiniilor și a vocilor.

Astă seară, Claudiu Nasui, președintele filialei București, prin moderatorii grupului de facebook al filialei USR București, a girat un abuz. În urma unei postări critice la adresa echipei de moderatori și a actualei majorități din Biroul Municipal, echipă pusă cu mâna de președintele Năsui, mi-a fost luat dreptul de a mai posta sau comenta pe grupul filialei. Mi s-a spus că postarea mea e considerată spam.

Nu am intrat în politică pentru a fi partizană unei grupări sau alteia din partid. Am intrat în politică pentru că vreau să facem politică altfel, una ghidată de valori și principii, nu de apartenența la o gașcă. Nu de puține ori am fost în dezacord cu cei din conducerea filialei sau a USR, dar am putut să îmi susțin mereu punctul de vedere.

Astă seară nu am putut să fac asta.

Sunt lucruri care trebuie să înceteze. Chiar dacă avem opinii diferite, suntem toți USR iar angajamentul nostru comun este să vă reprezentăm în spiritul democrației. Ori, acest angajament trebuie să funcționeze și în interiorul USR pentru a fi autentic.

USR trebuie să se întoarcă la firul ierbii. De aici încolo, voi dezbate împreună cu voi deciziile luate la nivelul USR București. Sunt membru în Biroul Municipal iar voi aveți dreptul să cunoașteți partidul pe care îl învestiți cu încrederea și votul vostru.

Las mai jos postarea considerată spam.

__

„Nu credeam că am să ajung să văd în USR practici de la PSD.Inițial am vrut să vă spun că mă bucur foarte mult că în sfârșit ne reluăm activitatea în Biroul Municipal. Avem multe lucruri de discutat și de stabilit. Alegerile locale bat la ușă, chiar dacă pandemia le-a amânat puțin.

Dar acum văd că doi colegi, Bogdan Stroe și Manuela Mureşan, și-au luat mute pe acest grup. Nu înțeleg de ce.

Asta mi-a amintit de ședința (informală) la care ne-a convocat Claudiu Năsui înaintea unei ședințe de BN-uri reunite, ședință în care mi-a închis microfonul pentru că îl întrebasem când, cum și ce a negociat cu Plus București.

Dar ce e mai trist e că toate astea îmi aduc aminte de alte ședințe, din Parlament, unde mi se tăia microfonul. PSD făcea asta pentru că nu le convenea când le spuneam că sunt hoți.

Eu cred în libertatea de exprimare pentru toți, nu selectiv. De-a lungul timpului, au fost permise o serie de atacuri, chiar aici, la adresa mea. Am ales să răspund și nu am cerut nimănui, niciodată, eliminarea vreunei postări.

Eu îmi doresc ca astă seară să putem lămuri multe lucruri, inclusiv deciziile de a schimba echipa de moderatori a acestui grup. Am să solicit suplimentarea ordinii de zi cu acest punct. Cenzura practicată pe acest grup este inacceptabilă.”

_

Iubiți România cu ochii deschiși!”, scrie Florentina Presadă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.