Termoenergetica anunță începerea unor lucrări importante de modernizare, înlocuire și reparații pe rețeaua termică primară a Capitalei. Intervențiile vor afecta alimentarea cu apă caldă în mai multe sectoare din oraș, cu durate diferite, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări.
CMTEB precizează că multe dintre conductele aflate în reparație au fost puse în funcțiune în anii ’70–’80, iar gradul avansat de uzură impune intervenții urgente pentru a preveni avarii majore în sezonul rece, transmite Mediafax.
Termenele estimate de finalizare sunt stabilite înainte de deschiderea efectivă a șantierelor, iar durata lucrărilor poate fi modificată în funcție de starea reală a conductelor.
Numărul total de blocuri afectate de lucrările anunțate de Termoenergetica în perioada 28 iulie – 1 august 2025 este de peste 100, cele mai multe în sectoarele 2 și 5.































Comentează