Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani pot fi vaccinaţi, de miercuri, la centrul de la Circul Metropolitan Bucureşti, potrivit unui comunicat al Municipalităţii transmis, marţi, AGERPRES.
Vaccinarea în cadrul centrului se derulează în fiecare zi, între orele 8,00 - 20,00, programarea copiilor putând fi realizată online, prin intermediul platformei naţionale de programare pentru imunizare.
Vaccinul se administrează copiilor, în prezenţa părinţilor/reprezentanţilor legali, care îşi vor exprima în scris acordul pentru imunizare. Serul folosit este Pfizer/BioNTech (Comirnaty), schema de vaccinare fiind de 10 micrograme/doză (0,2 ml/doza), la interval de 21 de zile.
În prezent, pentru centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti există 260 de programări pentru copiii cu vârste între 5 şi 11 ani, pe o perioadă de 8 zile.
De asemenea, imunizarea se poate realiza şi fără programare, prin prezentarea directă a copiilor, însoţiţi de părinţi sau de tutorii lor legali, la punctul de vaccinare dedicat acestora.
Personalul medical care deserveşte centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti, format din 20 de medici şi 28 de asistente medicale, sub coordonarea dr. Oana Lupaşcu, este asigurat integral de Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB). Lor li se adaugă peste 40 de registratori medicali şi personal administrativ, de asemenea angajaţi ai ASSMB.
De la deschiderea centrelor de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti, de la începutul anului 2021 până în prezent, au fost realizate aproape 127.000 de imunizări.
Campania de vaccinare a copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani începe miercuri în România. Harta centrelor de vaccinare pentru copii este disponibilă la adresa https://vaccinare-covid.gov.ro/platforma-programare/.
București - Copiii cu vârste între 5 şi 11 ani pot fi vaccinaţi, de miercuri, la centrul de la Circul Metropolitan
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

156
Escrocherie de 100.000 de euro: O schemă care a folosit identitatea ANAF a păcălit o femeie de afaceri, poliția a recuperat prejudiciul
156

2.847
Aceste 4 zodii lasă ghinionul în urmă: vor fi răsplătite cu bani, relații și împlinire
2.847

2.729
Ai auzit de metoda 'bulgărele de zăpadă'? Iată cum te poate scăpa de datorii
2.729

4.218
Îl folosești zilnic, dar nu știi că e 'cuibul' preferat al gândacilor de bucătărie. Despre ce aparat e vorba
4.218

4.777
O bancă va fi vândută în România. Cine este aproape să o preia
4.777

2.458
Verdictul Moody’s, după finalizarea revizuirii periodice a ratingurilor României / Reacţia Ministerului Finanţelor
2.458

10.787
Proiect controversat în România: orașul în care se va face un 'cartier roșu' dedicat adulților
10.787

1.049
Prins în plasa 'Măicuței Marta': cum a pierdut un bărbat zeci de mii de lei sperând că-și recapătă iubita
1.049

1.032
Horoscopul zilei de 8 Martie 2026. Taurii intră într-o perioadă încărcată de noroc și abundență. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.032

2.771
Alertă alimentară: Două tipuri de pâine Vel Pitar, retrase din magazine după descoperirea unor bucăți de plastic
2.771

3.631
Avionul de evacuare din Oman a venit cu 14 locuri goale. Explicațiile Oanei Țoiu nu rezolvă contradicția, ci o complică
3.631

28
Alexandru Leuțu, Poliția Română: Raportarea consumului de droguri este un ajutor pentru cei aflați în pericol
28

50
Mașină ajunsă în apă pe Splaiul Unirii – Glina. Șoferul a scăpat nevătămat
50

















Comentează