Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bucureștiul găzduiește Conferința Europeană a celei mai vaste rețele internaționale de sprijin în criza de sarcină

Twitter
gravida sarcina

Summitul european al celei mai vaste rețele internaționale de centre de sprijin în criza de sarcină, Heartbeat International, a început joi la București. După ce trei dintre liderii de la vârf ai organizației au participat la Conferința Națională a Centrelor de Sprijin pentru Femeile Însărcinate, la finele săptămânii mai mulți coordonatori europeni vor vizita Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa din Capitală.

European Pregnancy Help Leaders Summit se desfășoară în perioada 15-17 septembrie. Participă reprezentanții centrelor de sprijin pentru femeile în criză de sarcină din Europa afiliate la Heartbeat International, scrie basilica.ro.

Din rețea fac parte și Centrele ROUA, înființate de Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei din Capitala României: Centrul Sf. Alexandra Împărăteasa și Centrul Sf. Împărăteasă Elena.

Deviza sub care se desfășoară în acest an European Pregnancy Help Leaders Summit al organizației Heartbeat („Bătaie de Inimă”) International este: „O singură inimă poate schimba lumea.”

Evenimentul este organizat o dată la doi ani, de fiecare dată în alt oraș european. Pentru ediția din acest an, organizatorii au ales Bucureștiul pentru a-i încuraja pe cei care lucrează în centrele de sprijin pentru femeile în criză de sarcină din România și pentru a sprijini dezvoltarea centrelor din țara noastră.

Programul conferinței include ateliere legate de sprijinirea femeilor în criză de sarcină, marketing, media, dezvoltare tehnologică, schimburi de experiențe, discuții despre provocările pe care le întâmpină centrele de sprijin pentru femeile în criză de sarcină din Europa, vizitarea Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, precum și a unor obiective turistice din București.

Evenimentul este apolitic și neconfesional și are ca scop dezvoltarea programelor și centrelor de sprijin pentru femeile în criză de sarcină și dezvoltarea profesională a lucrătorilor și coordonatorilor de centre.

În prima parte a săptămânii, lideri de la vârful organizației Heartbeat International au participat în persoană la Conferința Națională a Centrelor de Sprijin pentru Femeile Însărcinate, organizată de Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei din Capitală, și salutată de Părintele Patriarh Daniel printr-un mesaj cu ocazia evenimentului.

În cadrul conferinței, Jor-El Godsey, Director Executiv Heartbeat International, și colegii lui, Andrea Trudden, Vicepreședinte Comunicare și Marketing, și Ellen Foel, Coordonator Relații Internaționale, au susținut prezentări despre gestionarea organizațiilor de sprijin pro-viață și despre comunicarea mărturiilor pro-viață către publicul larg prin intermediul mijloacelor de comunicare în masă.

Heartbeat International este cea mai vastă rețea de centre de sprijin în criza de sarcină din lume, cu peste 3.000 de centre afiliate de pe 6 continente, dintre care 1800 în SUA și peste 1200 în restul lumii.

Pentru comparație, numărul marilor clinici de avort de pe teritoriul american este de aproximativ 700, în timp ce numărul acestor centre este de peste 2.000.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.