Bugetul Senatului a fost aprobat în comisii

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-02-2017

Actualizat: 04-02-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisiile reunite pentru buget din Parlament au întocmit, sâmbătă, cu trei voturi 'împotrivă', un raport favorabil pentru bugetul alocat Senatului pentru anul 2017.

Bugetul instituţiei pe anul 2017 este stabilit la suma de 121,576 milioane lei, în scădere cu 16,89% faţă de anul anterior, scrie agerpres.ro.

Cuantumul cheltuielilor curente este de 115,829 milioane lei (-16,76% faţă de anul anterior), din care cheltuielile de personal sunt de 93,594 milioane lei, în scădere cu 15,93% faţă de 2016. La capitolul Bunuri şi servicii, bugetul alocat scade cu 17,33% comparativ cu 2016, fiind aprobat la suma de 17,241 milioane lei. Pentru titlul Asistenţă socială se propune suma de 3,941 milioane lei (în scădere cu 13,37%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri