Românii nu se sperie de buletinul cu cip! MAI scoate din sertar cifrele reale/EXCLUSIV

Autor: Eugen Dinu

Publicat: 25-10-2025 17:14

Actualizat: 25-10-2025 17:19

Article thumbnail

Sursă foto: STIRIPESURSE.RO / Eugen Dinu

Românii nu se sperie de buletinul cu cip! MAI scoate din sertar cifrele reale.

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a dezvăluit un număr impresionant de români a ales noile cărți de identitate electronice.

Conform unui răspuns oferit de chestorul Cătălin Giulescu, șeful DGEP, la solicitarea STIRIPESURSE.RO, sute de mii de persoane și-au făcut noul buletin cu cip.

Românii nu se sperie de buletinul cu cip! MAI scoate din sertar cifrele reale

Potrivit răspunsului citat, este 700.000 de persoane au optat, până la 9 octombrie, pentru noile cărți de identitate.

Astfel, conform DGEP, „în perioada 20 martie 2025 - 9 octombrie 2025, la nivelul D.G.E.P. și al structurilor teritoriale ale acesteia, au fost emise și eliberate, un număr total de 716.881 de cărți electronice de identitate (CEI) și 31.761 de cărți de identitate simple (CIS)”.

„Aceste date reflectă activitatea desfășurată în cadrul serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor din întreaga țară, în contextul implementării progresive a sistemului informatic destinat gestionării actelor de identitate, precum şi al procesului de extindere etapizată a proiectului privind cartea electronică de identitate”, a precizat Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor.

Doar 20.000 de buletine vechi, emise din august până în octombrie

DGEP ne-a menționat că „data de 20 martie 2025 nu poate fi considerată un reper relevant în ceea ce privește eliberarea cărților de identitate model 1997, întrucât, la acel moment, eliberarea cărții electronice de identitate (CEI) nu era încă operaționalizată la nivel național”.

„Data cu relevanță în acest context este 1 august 2025, moment din care procedura de eliberare a CEI a devenit funcțională pe întreg teritoriul României, permițând depunerea la orice SPCEP din țară și ridicarea de oriunde, cu condiția ca solicitantul să își exprime această opțiune în momentul depunerii cererii”, se mai arată în răspunsul primit de STIRIPESURSE.RO.

În perioada 1 august 2025 - 9 octombrie 2025 au fost emise 20.041 de cărți de identitate vechi, model 1997.

„În raport cu cele menționate anterior, în intervalul 1 august 2025 - 9 octombrie 2025 au fost emise 20.041 de cărți de identitate model 1997”, a transmis DGEP, la solicitarea STIRIPESURSE.RO.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri