Bulgaria a reluat planurile de dezvoltare a centralei nucleare de la Belene şi este deschisă la participarea Rusiei la acest proiect, a afirmat luni preşedintele bulgar Rumen Radev, după discuţii la Moscova cu premierul rus Dmitry Medvedev, transmite Reuters.
Rumen Radev, care a început luni o vizită de două zile în Rusia, este primul şef de stat bulgar care se întâlneşte cu un omolog rus după zece ani.
În 2008, compania rusă Atomstroyexport şi compania energetică de stat NEK au semnat un contract pentru designul, construcţia şi instalarea a două unităţi la o centrală nucleară ce urma să fie amplasată la Belene, pe Dunăre. Însă, în 2012, Bulgaria a anulat proiectul Belene, în lipsa unor investitori străini, la care s-au adăugat presiunile Bruxellesului şi Washingtonului de a limita dependenţa energetică a ţării faţă de Rusia.
De asemenea, Sofia se confruntă cu presiuni din partea Washingtonului şi Bruxelles-ului pentru a-şi limita dependenţa energetică faţă de Rusia.
Săptămâna trecută, Guvernul bulgar a decis să ceară Parlamentului de la Sofia să ridice o interdicţie referitoare la dezvoltarea centralei nucleare de la Belene, în condiţiile în care se pregăteşte să atragă investitori străini pentru relansarea proiectului.
Există deja un anunţ privind reluarea proiectului centralei nucleare de la Belene, care implică tot atât de bine şi participarea Rusiei, le-a declarat jurnaliştilor Radev, după întâlnirea cu Medvedev.
Ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, a declarat că se intenţionează organizarea unei licitaţii până la finele anului pentru a desemna un investitor strategic la viitoarea centrală nucleară, ale cărei costuri sunt estimate la cel puţin 10 miliarde de euro.
Şi compania chineză de stat China National Nuclear Corporation (CNNC) a confirmat că este interesată de acest proiect.
În România, la jumătatea anului 2017, statul român a reluat negocierile cu China General Nuclear Power Corporation (CGNPC) privind construirea la Cernavodă a reactoarelor 3 şi 4 de tip CANDU 6, cu o putere instalată de câte 700 MW. Parteneriatul dintre Nuclearelectrica şi CGNPC a debutat în noiembrie 2015 prin semnarea unui memorandum în valoare de 6,5 miliarde euro pentru dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă.
Bulgaria, deschisă la participarea Rusiei în proiectul centralei nucleare de la Belene, pe Dunăre
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

9
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
9

32
Proiectul de OUG privind importul de produse second-hand pune presiune pe industrie, avertizează ARETEX
32

22
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
22

3.636
Adrian Negrescu îl ceartă pe Bogdan Ivan: Firmele românești riscă să se închidă, magazinele pot rămâne fără marfă, din cauza lipsei de motorină
3.636

2.865
Tuneluri și zeci de poduri peste Carpați: ministrul Transporturilor anunță un pas decisiv pentru Autostrada Unirii
2.865

3.237
Guvernul pregătește tăierea accizelor la carburanți: mecanism „în trepte” pentru scăderea prețurilor la pompă (surse)
3.237

78
Românii produc cele mai puține deșeuri din Uniunea Europeană
78

5.941
VIDEO Florin Barbu bate cu pumnul în masa lui Ilie Bolojan: Credeți că o să moară cineva? De ce să sufere doar românii? / Ce se va întâmpla cu adaosul la produse
5.941

107
Acord energetic România–Bulgaria: Etem Gestamp va cumpăra energie eoliană de la parcul VIFOR
107

6.805
Un nou trend în multinaționale: concedieri masive, mascate sub pretextul Inteligenței Artificiale / 700 de angajați au „zburat” de la Meta în ultima săptămână
6.805

4.004
Prețul apartamentelor din București a crescut iar: Paradoxal, casele se ieftinesc!
4.004

3.988
Criza carburanților - Reuniunea de la Guvern s-a terminat așa cum a început. Ncio măsură concretă nu a fost luată
3.988

1.290
Prețul petrolului crește iar luni dimineața: Bursele din Asia au deschis în scădere
1.290
















Comentează