Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria discută cu firme din Rusia, China, Coreea de Sud, SUA și Franța pentru centrala nucleară de 11 miliarde de dolari

Inquam Photos / Octav Ganea
Iohannis Borisov

Bulgaria va invita Rosatom (Rusia), CNNC (China) şi Korea Hydro & Nuclear Power Co (Coreea de Sud) pentru a depune până la finalul lunii aprilie oferte angajante ca investitori strategici în proiectul centralei sale nucleare de la Belene, de lângă Dunăre, a anunţat joi Temenizhka Petkova, ministrul Energiei, transmite Reuters.

Vor fi trimise invitaţii şi firmei americane General Electric şi companiei franceze Framatome, o subsidiară a EDF, care s-au oferit să furnizeze echipamente şi să aranjeze finanţarea pentru proiectul de zece miliarde de euro (11,1 miliarde de dolari), a adăugat oficialul bulgar.

Citește și: Biserica a declarat razboi serialului Netflix

În 2014, autorităţile de la Sofia au anulat proiectul, după ce nu au reuşit să găsească investitori şi s-au confruntat cu presiuni din partea SUA şi UE pentru a-şi limita dependenţa energetică de Rusia, care avea contract pentru construirea centralei nucleare. proiectul Beleni a fost intens criticat de activiştii de mediu.

Ministerul Energiei din Bulgaria a anunţat că speră să selecteze un investitor anul viitor şi a cerut potenţialilor licitatori să trimită scrisori de intenţie în proiectul care prevede construirea a două reactoare nucleare cu o capacitate de 1.000 de Megawaţi fiecare.

Citește și: Guvernul Orban `creşte vârsta de pensionare`!

Opinia generală a locuitorilor din regiune, a analiştilor, economiştilor şi chiar a unor parlamentari bulgari este că acest proiect nu va funcţiona. Şi dacă va fi pus în funcţiune, centrala de la Belene va fi în beneficiul Rusiei care încearcă să îşi crească influenţa în Bulgaria.

În schimb, Guvernul de la Sofia susţine că, în condiţiile în care UE face presiuni pentru reducerea emisiilor de CO2 cu 30% până în 2030, Bulgaria are nevoie, mai mult ca niciodată, de o a doua centrală nucleară.

Citește și: Președintele Klaus Iohannis a semnat! L-a trecut pe linie moartă

Bulgaria respectă de mai mulţi ani ţintele privind utilizarea energiilor regenerabile propuse pentru anul 2020. Aproximativ 19% din electricitatea consumată este produsă din surse regenerabile, comparativ cu o medie de 17% în UE. Pe de altă parte, Bulgaria foloseşte şi cărbune în unele dintre cele mai poluante termocentrale ale Europei pentru a genera 46% din electricitatea consumată, iar acest procent creşte în timpul iernii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.