DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bulgaria îi cere lui Vladimir Putin să lase tonul mai jos, după a amenințat că închide ambasada de la Sofia: 'De dragul trecutului şi de dragul viitorului'

putin

Fostul premier al Bulgariei, Kiril Petkov, a cerut joi Rusiei să renunţe la ultimatumul diplomatic trimis după ce Sofia a expulzat 70 diplomaţi ruşi, care includea ameninţarea de a închide ambasada Rusiei în statul balcanic, relatează Reuters.

Bulgaria, membră a Uniunii Europene şi a NATO, a anunţat, marţi, că va expulza 70 de membri ai personalului diplomatic rus sub acuzaţia de spionaj şi a stabilit un plafon pentru misiunea diplomatică a Moscovei, deoarece tensiunile dintre cele două ţări, apropiate în trecut, s-au intensificat, pe fondul invaziei lansate de Rusia în Ucraina.

Decizia Bulgariei, anunţată de Ministerul bulgar de Externe şi de Kiril Petkov, fostul premier, a fost inclus cel mai mare număr de diplomaţi ruşi expulzaţi de către Sofia în ultimii ani şi ar include mai mult jumătate din misiunea diplomatică a Moscovei în Bulgaria, dacă va fi pusă în aplicate.

Într-o notă diplomatică văzută de Reuters, ambasada Rusiei i-a transmis, joi, Sofiei să anuleze decizia de expulzare până vineri la prânz. În caz contrar, ambasada a precizat că va cere Moscovei să ia în considerare încetarea completă a prezenţei diplomatice fizice a Rusiei în Bulgaria.

Ambasadorul Rusiei, Eleonora Mitrofanova, care a numit expulzările Bulgariei drept ”un pas ostil fără precedent”, nu a răspuns solicitării unor declaraţi.

Petkov a cerut Rusiei să menţină deschise canalele diplomatice dintre Moscova şi Sofia, în pofida expulzărilor. El a mai subliniat că vor rămâne 43 de diplomaţi ruşi în Sofia, comparativ cu prezenţa a doar 12 diplomaţi bulgari la Moscova.

”Credem în necesitatea dialogului pentru care canalele diplomatice sunt esenţiale”, a afirmat Petkov, scrie news.ro.

”Din acest motiv, solicităm Ambasadei Federaţiei Ruse să retragă nota depusă astăzi. De dragul trecutului şi de dragul viitorului, trebuie să fim capabili să facem paşi înainte prin respect reciproc”, a adăugat el.

Petkov, care săptămâna trecută a fost îndepărtat de la putere de Parlament printr-o moţiune de cenzură, a adoptat o poziţie de sprijin neobişnuit de puternic faţă de Ucraina, în contextul în care Bulgaria s-a bucurat de legături strânse cu Moscova în perioada comunismului.

El l-a demis pe ministrul Apărării pentru că a refuzat să descrie aşa-numita ”operaţiunea militară specială” a Rusiei în Ucraina drept război.

În plus, oficialul bulgar a susţinut sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Moscovei şi a fost de acord ca Bulgaria să repare echipamentul militar ucrainean deteriorat.

Decizia de a expulza diplomaţii ruşi i-a înfuriat pe socialiştii bulgari, aliaţi în fostul Guvern de coaliţie al premierului Kiril Petkov, care au anunţat miercuri că nu vor sprijini un nou executiv condus de Petkov.

Poziţia socialiştilor ar putea aduce Bulgaria mai aproape de organizarea de noi alegeri în toamnă, al patrulea scrutin din aprilie 2021.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.