Până la data de 7 aprilie, în Bulgaria au fost înregistrate în total 94 de cazuri de rujeolă, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii de la Sofia. Doar în cursul zilei de marţi au fost raportate 14 cazuri noi.
Dintre acestea, 10 sunt din regiunea Vraţa, două în Sofia şi câte unul în regiunile Plevna şi Loveci. Noile infectări se înregistrează la persoane cu vârste cuprinse între 2 şi 53 de ani, potrivit Radio Rador România.
Săptămâna trecută, numărul cazurilor raportate era în jur de 50. Bulgaria dispune de suficiente cantităţi de vaccinuri şi medicamente, iar valul de noi infectări va începe să scadă pe măsură ce creşte rata vaccinărilor.
În Bulgaria, vaccinarea împotriva rujeolei este obligatorie şi trebuie efectuată la vârsta de 13 luni şi în anul în care copilul împlineşte 12 ani.
Fiecare caz de rujeolă este raportat şi înregistrat în Sistemul de informare pentru colectarea şi analizarea datelor despre incidenţa rujeolei, oreionului şi rubeolei din Bulgaria.
Se desfăşoară anchete epidemiologice pentru identificarea persoanelor care au intrat în contact cu bolnavii şi situaţia privind vaccinarea acestora.
Pacienţii infectaţi cu rujeolă care prezintă forme mai severe sunt spitalizaţi pentru monitorizare şi pentru a preveni transmiterea virusului.




























Comentează