Bulgaria se alătură operațiunilor Petrom de exploatare a resurselor de gaze din Marea Neagră. Compania de stat Bulgarian Energy Holding intră, alături de OMV Petrom, în consorțiul de explorare a gazelor Han Asparuh din Marea Neagră. Bulgarian Energy Holding (BEH), controlată de statul vecin, intră în perimetrul Han Asparuh cu o participație de 10%, alături de OMV Petrom, operator, care deține 45% din acțiuni, în cotă egală cu compania NewMed Energy. Forajul de explorare a gazelor naturale în apele bulgare ale Mării Negre a început în ultima lună a anului trecut.
Bulgarii vor avea 10%
Statul bulgar, prin intermediul Bulgarian Energy Holding (BEH), a intrat in consorțiul de explorare offshore Han Asparuh din zona bulgară a Mării Negre, cu o participație de 10%, au transmis, miercuri, oficialii OMV Petrom.
În noua structură de parteneriat, OMV Petrom – la care statul român deține 20,69% din acțiuni – rămâne operator, cu o participație de 45%, NewMed Energy deține 45%, iar BEH deține 10%.
Potrivit companiei, BEH va plăti cota sa proporțională (10%) din costurile suportate în legătură cu pregătirile și operațiunile de foraj.
Valorificarea potențialului de gaze naturale din zona bulgară a Mării Negre ar putea genera beneficii majore pentru economia țării și pentru securitatea energetică, arată un studiu recent realizat de EY, la solicitarea OMV Petrom și NewMed Energy.
Se anunță profituri uriașe
Potrivit analizei, fiecare miliard de euro investit și cheltuit în proiecte offshore ar putea aduce până la 5,2 miliarde de euro la PIB și 1,5 miliarde de euro venituri la bugetul de stat.
Forajul de explorare a început în decembrie anul trecut și este în desfășurare, nava de foraj Noble Globetrotter I fiind contractată pentru săparea a două sonde de explorare.
Han Asparuh este un perimetru de explorare situat în vestul Mării Negre din Bulgaria, la sud de perimetrul Neptun din România și are o suprafață de 13.712 km², cu adâncimi ale apei puțin sub 2.000 m. Activitățile de explorare au început în 2012 și au inclus studii geologice și geofizice și forarea a trei sonde de explorare. O campanie seismică 3D extinsă a fost finalizată în mai 2020 pentru a identifica potențiale ținte de foraj, a transmis compania.
Ce spune OMV despre parteneriat
„Acest parteneriat reflectă angajamentul comun de a valorifica potențialul Mării Negre ca sursă regională fiabilă de energie, într-un mod sigur şi sustenabil”, a declarat Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Explorare şi Producţie.
„Participarea noastră la proiectul Han Asparuh extinde portofoliul nostru de explorare în ape adânci și consolidează colaborarea regională în estul Mediteranei și Marea Neagră”, a declarat Yossi Abu, CEO NewMed Energy.
„Prin intrarea în acest consorțiu, Bulgaria își asumă un rol activ în explorarea resurselor sale offshore şi în consolidarea securităţii energetice naționale. În plus, astfel de proiecte pot avea o contribuţie semnificativă în economie”, a declarat Valentin Nikolov, CEO Bulgarian Energy Holding.
OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, are peste 40 de ani de experiență în producția de petrol și gaze naturale în Marea Neagră. În sectorul românesc, este operator în mai multe perimetre, producând petrol și gaze naturale în zona de ape de mică adâncime.
În apele adânci, OMV Petrom, în parteneriat cu compania controlată de stat Romgaz, dezvoltă proiectul Neptun Deep, cu volume estimate la 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Prima producție de gaze naturale din Neptun Deep este așteptată în 2027.





























Comentează