Bulgaria, noul supermarket al românilor: bere și țigări la prețuri greu de crezut

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 10-12-2025 04:19

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Creșterea prețurilor din România recent i-a determinat pe mulți cetățeni să caute soluții pentru a-și reduce cheltuielile zilnice. O alternativă tot mai populară este efectuarea de cumpărături în Bulgaria, unde costurile la alimente și băuturi sunt semnificativ mai mici.

Pentru românii care locuiesc în sudul țării, traversarea graniței spre orașe bulgărești precum Ruse este o opțiune accesibilă și rapidă. Din acest motiv, vizitele de cumpărături la vecini au devenit o practică frecventă. Astfel, în contextul scumpirilor care le-au afectat nivelul de trai, românii demonstrează capacitatea de a se adapta, găsind modalități mai economice pentru a menține o viață decentă.

Ce prețuri au apa și sucul

Cetățenii țării noastre au devenit inventivi în perioada scumpirilor. Când vine vorba de cumpărături, mersul în Bulgaria nu mai este un obicei ocazional, ci mai degrabă un stil de viață, o strategie de economisire. 

Tot mai mulți români sunt atrași de prețurile mult mai mici, deoarece în Bulgaria cumpărăturile sunt vizibil mai ieftine decât în România, mai ales produsele de bază și băuturile răcoritoare.

De exemplu, în orașul Ruse, o apă costă aproximativ 0,59 euro, iar un suc de 1,5 litri ajunge la circa 3,60 lei, preț aproape înjumătățit față de cel din România.

Ce diferențe de preț există la băturile alcoolice 

Prețurile pentru băuturile alcoolice sunt și ele mai mici și mai accesibile: patru doze de bere se vând cu aproximativ 15 lei, cu 10 lei mai puțin decât în magazinele românești.

Diferențele atrag mulți români care trec granița pentru cumpărături, scrie click.ro.

Ce avantaje au fumătorii

Persoanele fumătoare sunt atrase și profită de prețurile mult mai mici la țigări, un singur pachet fiind cu aproximativ 10 lei mai ieftin decât în România, ceea ce face ca o vizită la magazinele bulgărești să fie avantajoasă pentru cei care vor să economisească. 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri