Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria nu mai are locuri în spitale, dar face alegeri legislative: Închide şcolile şi toate magazinele şi activităţile neesenţiale

Boiko Borisov

Bulgaria reintroduce restricţii severe ca urmare a creşterii îngrijorătoare a numărului cazurilor de COVID-19 şi al deceselor, astfel că începând de luni vor fi din nou închise - pentru a treia oară de la începutul pandemiei - şcolile, grădiniţele, mall-urile, cinematografele, teatrele, muzeurile, pub-urile, sălile de fitness, bazinele de înot şi cazinourile, relatează joi agenţiile BTA şi DPA.

În malluri vor rămâne deschise doar supermarketurile, farmaciile, oficiile bancare, de asigurări şi telecomunicaţii, serviciile de optică, cele de curăţenie şi magazinele care vând hrană pentru animale, scrie agerpres.ro.

Citește și: Dr. Virgil Păunescu, cel care a descoperit un vaccin anti-Covid, face un ultim apel către Guvern: ‘Măcar acum, în al 12-lea ceas’

Restaurantele şi celelalte unităţi de catering vor putea face numai livrări la domiciliu. Restaurantele vor fi închise inclusiv în hoteluri, clienţii acestora urmând să ia masa în propriile camere. Asociaţia bulgară a hotelurilor şi restaurantelor a cerut guvernului de la Sofia despăgubiri pentru a compensa pierderile suferite.

Orice fel de adunări şi evenimente (congrese, conferinţe, seminarii etc.) sunt interzise, iar nunţile şi botezurile se pot desfăşura cu maxim 15 participanţi.

Citește și: Tudor Ciohodaru face scut în jurul Flaviei Groșan: Nu aș exclude niciodată o soluție terapeutică

''Vieţile oamenilor şi sănătatea sunt cele mai importante'', a declarat premierul Boiko Borisov, justificând introducerea acestor măsuri nepopulare chiar în preajma alegerilor legislative din 4 aprilie.

''Niciodată nu m-a motivat dacă oamenii ne iubesc sau ne urăsc. Alegerile vin şi trec. Sănătatea oamenilor este mereu pe primul loc pentru noi, chiar şi cu preţul unor daune politice provocate de oponenţii noştri'', a mai spus premierul conservator bulgar.

Citește și: EXCLUSIV În vreme ce Lucian Bode se plânge de deficit de personal, MAI blochează polițiștii să rămână în Sistem! Dumitru Coarnă acuză!

La rândul său, ministrul sănătăţii, Kostadin Anghelov, le-a cerut politicienilor să nu speculeze această situaţie în campania electorală şi a insistat că măsurile adoptate se bazează pe criterii medicale.

Din cauza afluxului de pacienţi COVID-19, serviciile de urgenţă şi spitalele din Bulgaria au ajuns la limită. Ultima raportare zilnică arată 4.201 de noi infectări şi 136 de decese asociate COVID-19 în această ţară cu circa 7 milioane de locuitori. În ultimele 14 zile rata infectărilor la 100.000 de locuitori a crescut cu 94%, iar cea a deceselor asociate COVID-19 cu 120%.

Citește și: Ieșire a consilierului lui Mugur Isărescu: Revolut Bank nu are autorizație BNR! E suficientă cea de la Banca Centrală Europeană

Varianta britanică a coronavirusului s-a răspândit în toată Europa, în prezent Europa Centrală şi Balcanii având cele mai ridicate rate de infectare, a declarat principalul responsabil sanitar bulgar, Anghel Kuncev.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.