Parlamentul Bulgariei a aprobat miercuri iniţiativa Guvernului privind reducerea Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) pentru restaurante şi servicii de catering până la 9%, de la 20%, începând din luna iulie a acestui an, în ideea de a ajuta industria ospitalităţii să îşi revină după pandemia de coronavirus, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Cota redusă de TVA, care va fi valabilă până la finele anului 2021, este văzută ca o măsură temporară de sprijin. Reducerea nu va afecta şi băuturile alcoolice vândute în restaurante şi de serviciile de catering, care vor fi supuse în continuare unei cote de TVA de 20%.
De asemenea, parlamentarii bulgari au aprobat miercuri şi reducerea cotei de TVA, până la 9%, pentru cărţi, unele produse alimentare pentru sugari şi scutece, începând din luna iulie a acest i an şi până la finele anului următor.
Reducerea cotei de TVA pentru restaurante şi servicii de catering este o iniţiativă lansată luna trecută de premierul Boiko Borissov, în pofida opoziţiei exprimate de ministrul său de Finanţe şi de numeroşi economişti care susţin că această reducere va deschide calea pentru solicitări similare din partea altor industrii.
Turismul este un sector responsabil pentru 8% din economia Bulgariei. Autorităţile de la Sofia prognozează în acest an o contracţie a economiei cu 3%, în timp ce Comisia Europeană se aşteaptă la un declin al economiei de 7,2%.
Taxa pe Valoarea Adăugată, care est fixată la 20% pentru toate bunurile şi serviciile, exceptând hotelurile, este principala sursă de venituri pentru ţara vecină, care păstrează taxa pe venituri şi cea pentru companii la 10%, una dintre cele mai mici din Uniunea Europeană.
Bulgaria reduce TVA-ul pentru restaurante
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

2.683
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
2.683

139
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
139

128
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
128

3.104
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.104

2.319
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.319

5.107
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.107

4.078
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
4.078

1.347
În București s-au introdus troleibuze dotate cu alcooltest: Pornesc doar dacă rezultatul e negativ
1.347

4.430
Piața imobiliară preferată de foarte mulți români, scapă de sub control: prețurile locuințelor au explodat mai mult ca oriunde în Europa
4.430

3.716
Mesaj tăios al consilierului BNR: „Fondul de rezervă a fost tocat pe nimic”. „Acum aveam nevoie de bani pentru criza din Golf”
3.716

137
VIDEO Călătorești cu bagaj de mână? O metode virală îți arată zeci de combinații vestimentare din nouă piese
137

30
Producția auto din România a scăzut cu 4,5% în martie 2026
30

53
Criza combustibililor și îngrășămintelor afectează producția de orez în Asia
53
















Comentează