Bulgaria trece la euro: ATM-urile vor distribui bancnote începând cu 1 ianuarie 2026

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 10-11-2025 17:54

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Andrzej Rostek / Alamy / Profimedia

Băncile din Bulgaria se pregătesc de Anul Nou asigurându-se că toate ATM-urile vor fi aprovizionate cu euro începând de la 1 ianuarie 2026, informează Novinite.

Nikola Bakalov, directorul unei bănci importante şi membru al Consiliului de administraţie al Asociaţiei Băncilor din Bulgaria, a confirmat că încă din prima dimineaţă a anului viitor cetăţenii vor putea retrage bancnote euro direct de la ATM-uri.

Bakalov a reamintit că cei care deţin sume mari de leva în numerar le pot depozita în conturile lor gratuit. De Revelion, aceste depozite vor fi automat convertite în euro, la rata oficială de schimb, de 1,95583 leva per euro, fără niciun efort suplimentar al deţinătorului depozitului.

El a tras atenţia că, deşi procesul avansează gradual în prezent, în următoarele 50 de zile va urma o creştere a depunerilor deoarece oamenii se pregătesc pentru conversia automată. Această abordate permite cetăţenilor să schimbe leva pentru euro fără niciun efort şi fără costuri suplimentare, asigurând un acces lin la euro din prima zi a anului viitor.

De asemenea, Bakalov a avertizat că după 1 ianuarie, deşi conversia rămâne gratuită şi la un nivel fix, multe persoane ar putea încerca să schimbe banii în ultimul minut, potenţial provocând dificultăţi. El a cerut populaţiei să-şi facă anticipat planuri pentru a evita congestia. Până la 31 decembrie 2025, a subliniat oficialul, leva rămân moneda oficială a Bulgariei, şi toate plăţile vor continua să fie făcute în siguranţă în leva.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri