DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bulgaria va ridica măsura de carantină obligatorie pentru turiştii din majoritatea statelor UE, de la 1 iunie

Linkdin
Bulgaria

Bulgaria intenţionează să ridice de la 1 iunie obligativitatea ca turiştii din UE să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni, dar nu şi pentru cei din ţările UE cele mai afectate de pandemia de coronavirus (COVID-19), a anunţat vineri Angel Kunchev, şeful Inspectoratului de Sănătate al ţării, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Planul încă trebuie aprobat de Ministerul Sănătăţii, a precizat Kunchev.

Potrivit restricţiilor curente, vizitatorii de peste hotare trebuie să se autoizoleze două săptămâni pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Carantina va rămâne obligatorie pentru vizitatorii din Suedia, Belgia, Irlanda, Portugalia, Spania, Italia şi Malta, a precizat oficialul bulgar, adăugând că reglementarea se aplică şi turiştilor din Marea Britanie.

Interdicţia privind intrarea vizitatorilor in afara UE rămâne în vigoare.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

"Intenţionăm să ridicăm de la 1 iunie obligativitatea ca bulgarii care se întorc acasă, turiştii din UE, din Serbia şi Macedonia de Nord, să treacă printr-o perioadă carantină de două săptămâni. Vom menţine caratina pentru opt state din UE unde s-au înregistrat cele mai multe vazuri în ultimele două săptămâni", le-a spus jurnaliştilor Kunchev.

Dacă un turist străin are simptome de coronavirus în timp ce se află în Bulgaria, acesta va fi separat de ceilalţi turişti, dar hotelul nu va fi închis, a precizat recent ministrul Turismului, Nikolina Angelkova.

Turismul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale Bulgariei, care asigură peste 5% din PIB şi numeroase locuri de muncă. Pe ansamblul anului trecut, un număr de aproximativ 9,3 milioane de turişti străini au vizitat Bulgaria (ţară a cărei populaţie este de aproximativ şapte milioane), o creştere de 0,4% faţă de 2018.

Bulgaria înregistra vineri 2.475 de cazuri de coronavirus şi 136 decese, un nivel mult mai redus decât în multe ţări din UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.