Banca de stat Bulgarian Development Bank va achiziţiona până la 70% din majorarea de capital a First Investment Bank (Fibank), care strânge fonduri pentru a acoperi deficitul de capital identificat anul trecut în urma verificărilor Băncii Centrale Europene, transmite Reuters potrivit Agerpres.
A cincea mare bancă din Bulgaria vrea să obţină 200 de milioane de leva (116 milioane de dolari) prin emiterea a 40 milioane de noi acţiuni.
Majorarea capitalului Fibank este unul dintre criteriile pe care trebuie să le îndeplinească Bulgaria înainte de a putea obţine aprobarea de a adera, posibil în iulie, la uniunea bancară europeană şi la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro.
Săptămâna aceasta, Comisia Europeană a publicat Raportul de convergenţă care oferă o evaluare a progreselor înregistrate de statele membre din afara zonei euro în direcţia adoptării monedei euro.
Raportul a concluzionat că Bulgaria îndeplineşte în prezent două dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, şi anume criteriile legate de soliditatea finanţelor publice şi de ratele dobânzilor pe termen lung.
În schimb, Bulgaria nu îndeplineşte criteriile legate de stabilitatea preţurilor şi de cursul de schimb, iar legislaţia din această ţară nu este compatibilă în întregime cu tratatul.
Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.
Bulgarian Development Bank salvează Fibank pentru a accelera adoptarea euro
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

638
România salariilor 'se rupe în două'. Expert financiar: 'Pierzi bani chiar dacă iei mai mult în mână'
638

36
Ministrul Economiei vorbește proiectele din minerit: 'Cred că niciodată nu trebuie făcute compromisuri privind mediul şi viaţa comunităţilor'
36

22
Germania îşi reduce semnificativ prognozele de creştere economică pentru 2026 şi 2027
22

33
MADR propune majorarea sprijinului pentru intervenţia PD-28 la peste 40 euro/ha
33

1.939
Șeful AIE trage semnalul de alarmă: Europa mai are „probabil 6 săptămâni” de combustibil pentru avioane / Două mari companii aeriene majorează prețurile biletelor
1.939

115
Hidroelectrica, record istoric pe bursă. Virgil Popescu: „Deci se poate!”
115

26
Producătorii pomicoli afectați de îngheț au primit sprijin financiar de aproape 11,5 milioane de euro
26

19
Festivalul Electroruga de Buzad crește: artiști noi, experiențe imersive și o premieră pe două roți
19

38
Eurostat estimează o scădere semnificativă a populației UE până în 2100
38

87
Comisia Europeană deschide o investigație privind sprijinul pentru reactorul 1 de la Cernavodă
87

2.291
Raport devastator la Metrorex: Contracte date direct, pierderi uriașe și haos administrativ | DOCUMENT
2.291

70
Comisia Europeană aprobă ajutoare pentru reducerea prețurilor la energie din Bulgaria, Germania și Slovenia
70

2.803
„Lista rușinii”: Românii cu datorii peste 1.200 de lei vor apărea trimestrial pe internet / Decizie adoptată în Guvern
2.803
















Comentează