Academicianul Constantin-Ionescu Tîrgovişte, preşedintele Asociaţiei Medicale Române, membru titular al Academiei Române, a declarat, miercuri, în debutul Conferinţei Naţionale "Interdisciplinaritate şi cercetare în diabet, nutriţie şi boli metabolice", de la Târgu Mureş, că bunăstarea şi abundenţa care caracterizează şi societatea modernă conduc la obezitate, iar obezitatea este soră bună cu diabetul, notează Agerpres.
Academicianul Constantin-Ionescu Tîrgovişte, care este şi preşedinte fondator al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, a dat exemplul locuitorilor insulei Nauru, care, înaintea descoperirii şi exploatării fosfaţilor erau scheletici, iar la câţiva ani mai târziu, erau obezi în majoritate.
"Bunăstarea şi abundenţa care caracterizează şi societatea modernă conduc la obezitate. Obezitatea este soră bună cu diabetul. Iată cum a evoluat de-a lungul timpului şi predicţiile, după cum vedeţi, sunt cele care îngrijorează pentru că diabetul este o problemă mare, din ce în ce mai mare şi mai costisitoare. (...) Este o problemă de sănătate publică care trebuie să ne preocupe. (...) Multitudinea de complicaţii care se asociază cu diabetul sunt pediatro-diabetologie, socio-diabetologie, cardio-diabetologie, neuro-diabetologie. Uitaţi-vă câte 'hologii' se asociază cu această boală, care este o boală insinuoasă. E cunoscută din vechime, de acum 3.000 de ani, dar secretele acestei boli au continuat şi continuă până în zilele noastre. (...) Prevenţia totdeauna e mai bună decât tratamentul", a declarat academicianul Constantin-Ionescu Tîrgovişte.
O statistică prezentată de academician indică faptul că prevalenţa diabetului zaharat este în creştere la nivel mondial şi că, dacă în anul 2021 existau 537 de milioane de persoane cu această afecţiune, în anul 2030 se estimează ca numărul acesta să crească la 600 de milioane, iar în 2045, la 783 de milioane.
În cadrul conferinţei, Constantin-Ionescu Tîrgovişte a evocat două personalităţi medicale ale României, Nicolae A. Kretzulescu - medic, diplomat şi politician liberal român, membru fondator al Academiei Române, cel de-al doilea prim-ministru al României, şi George Emil Palade, laureat al premiului Nobel pentru fiziologie şi medicină, în 1974, biolog, medic şi om de ştiinţă de origine română, specialist, al cărui nume îl poartă Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.
Asociaţia Medicală Română şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş organizează, în perioada 28-30 septembrie, Conferinţa Naţională "Interdisciplinaritate şi cercetare în diabet, nutriţie şi boli metabolice", eveniment ştiinţific sub egida Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Evenimentul ştiinţific de la Târgu Mureş reuneşte specialişti, personalităţi marcante din domeniile diabet, nutriţie, boli metabolice într-o abordare interdisciplinară a celor mai actuale teme.
Bunăstarea şi abundenţa conduc la obezitate (academician)
Explorează subiectul
București
22°C
Articole Similare

0
Forme de demenţă mai puţin cunoscute: simptome diferite faţă de pierderea memoriei
0

9
Cercetătorii mizează pe molid: noi compuși cu potențial anticoagulant
9

14
Un medicament aflat în teste pentru tratarea hepatitei C ar putea fi eficient împotriva hepatitei E
14

66
O descoperire neașteptată: plasticul, folosit în tratamentul Parkinson
66

27
Pacientă de 71 de ani, aflată în moarte cerebrală, a salvat trei vieți prin donare de organe
27

25
Bunicii îşi alungă singurătatea făcând cadouri de Paşti pentru alţii
25

83
Cercetătorii au aflat de ce oamenii care trăiesc la mare altitudine sunt feriți de diabet
83

20
Crucea Roşie organizează Maratonul sănătăţii - o campanie de prevenţie a diabetului
20

8.492
VIDEO Ipoteză-șoc în dosarul Pfizer vs. România lansată de europarlamentarul Cristian Terheș: „Poate juridic Tribunalul are dreptate!”
8.492

48
70% dintre medicii rezidenţi iau în calcul plecarea din ţară
48

35
Pacienții de la Spitalul Județean de Urgență Buzău vor primi meniuri speciale de Paște
35

5.079
Spitalul Universitar București refuză să mai dea date despre starea lui Mircea Lucescu: Interesul public să respecte dreptul la demnitate!
5.079

99
Cercetătorii au identificat factorii care duc la fibroză în boala Crohn
99
















Comentează